Dispariţia avionului malaezian, un mister fără precedent
Dispariţia avionului malaezian cu 239 de oameni la bord rămâne un mister desăvârşit. Căutările care continuă fără întrerupere, de trei zile, în Marea Chinei de Sud nu au scos la iveală nicio urmă a aeronavei.
Prezenţa unor pasageri cu paşapoarte false a dat naştere speculaţiilor asupra unui eventual atac terorist. Experţii citaţi de Reuters, sub acoperirea anonimatului, cred, totuşi, că această ipoteză este puţin probabilă.
Avioane, elicoptere şi nave militare din 10 ţări continuă căutările în zona în care a dispărut, sâmbătă, avionul, în timpul unui zbor între Kuala Lumpur şi Beijing. Până acum, însă, singurele rezultate au fost câteva alarme false.
Un pescar din regiune şi-a amintit că, în noaptea accidentului, a văzut pe cer un avion. Dar nimeni nu poate preciza dacă era, într-adevăr, cel căutat.
Aeronava a dispărut brusc de pe radar, fără ca pilotul să trimită un semnal SOS sau să raporteze vreun incident. Experţii au emis ipoteza unei explozii în zbor, dar sunt surprinşi de absenţa oricăror urme la suprafaţa oceanului.
Surse guvernamentale americane arată că nici sateliţii de supraveghere nu au detectat vreo explozie în noaptea fatală. Astfel, nu se susţine nici versiunea unui atac terorist, evocată intens pe internet.
Misterul nu poate decât să adâncească suferinţa pentru familiile celor de la bord, care încă mai speră într-o minune.
Zeci de oameni au participat, la Kuala Lumpur, la o veghe cu rugăciuni, din solidaritate pentru familiile pasagerilor. Dar, pentru acestea, mult mai de preţ ar fi şi cel mai mic indiciu despre soarta celor dispăruţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰