Doi bărbaţi, inculpaţi în SUA pentru că au protejat iahtul unui oligarh rus. Numele navei, schimbat pentru a păcăli autorităţile
Statele Unite au anunţat vineri că au inculpat doi bărbaţi suspectaţi că au ajutat un oligarh rus vizat de sancţiunile americane să evite confiscarea super-iahtului său, notează AFP, citat de Agerpres.
Richard Masters, un britanic în vârstă de 52 de ani, a fost arestat în Spania în vederea extrădării sale, iar Vladislav Osipov, un ruso-elveţian de 51 de ani, este în căutare, a anunţat Departamentul de Justiţie într-un comunicat. Cei doi sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Viktor Vekselberg, un apropiat al lui Putin, să disimuleze că este proprietarul iahtului "Tango", a cărui valoare este estimată la 90 de milioane de dolari.
"Tango" a fost în cele din urmă confiscat în aprilie de Spania
Lider al grupului Renova, un conglomerat cu sediul la Moscova, el a fost trecut în 2018 pe lista oligarhilor vizaţi de sancţiunile americane în urma invaziei Peninsulei Crimeea de către Rusia. Justiţia americană îl acuză pe Richard Masters, care conduce o companie de navigaţie în Palma de Mallorca, că a redenumit nava "Fanta", pentru a continua să lucreze cu furnizori americani.
Sancţiunile americane împiedică companiile americane şi filialele lor să facă afaceri cu entităţile vizate. "Osipov şi Masters i-au sfătuit şi le-au permis angajaţilor de pe Tango să continue să facă afaceri cu companii americane, folosind mai multe scheme pentru eludarea sancţiunilor, în special plata în alte valute (decât dolarul) şi prin intermediari", potrivit comunicatului.
"Tango", un vas cu o lungime de 78 de metri, a fost în cele din urmă confiscat în aprilie de Spania, la cererea Statelor Unite. Statele Unite au anunţat în martie, după invadarea Ucrainei de către Rusia, crearea unei celule dedicate urmăririi penale a "oligarhilor ruşi corupţi" şi a tuturor celor care încalcă sancţiunile adoptate de Washington împotriva Moscovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰