Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi români, condamnaţi la închisoare în Austria după ce au furat biciclete în valoare de 910.000 de euro

Doi români au fost condamnați la închisoare în Austria după ce au furat biciclete în valoare de 910.000 de euro. Mai exact, ei au reușit să sustragă aproximativ 150 de biciclete. Chiar şi aşa, bucuria nu a durat mult pentru că majoritatea dintre ele au fost furate în drum spre România. Unul dintre bărbaţi a fost condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare, iar celălalt a primit doar cinci ani. 

de Redactia Observator

la 31.01.2025 , 09:17

Cei doi, în vârstă de 29 și 30 de ani, au pătruns în magazine prin trapele de pe acoperiș. Deși au recunoscut faptele și și-au exprimat regretul, instanța i-a condamnat la cinci ani și jumătate, respectiv cinci ani de închisoare. 

Furturile au avut loc pe parcursul mai multor luni, iar anchetatorii au stabilit că hoții acționau într-un mod bine organizat. Aceștia foloseau unelte speciale pentru a pătrunde în magazine prin acoperiș și pentru a transporta bicicletele de mare valoare fără a atrage atenția. O parte dintre biciclete au fost recuperate de poliție, însă multe dintre ele au fost deja vândute pe piața neagră din alte țări europene.

Procurorii au descris gruparea drept una extrem de bine coordonată, iar ancheta a implicat colaborarea autorităților din mai multe state. Judecătorii au considerat că pedeapsa este necesară pentru a descuraja astfel de infracțiuni, mai ales că prejudiciul este unul considerabil. Cei doi condamnați mai au posibilitatea de a face apel la sentință.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că materia opţională "Cunoaştere personală" va fi cu adevărat utilă copiilor voştri?
Observator » Ştiri externe » Doi români, condamnaţi la închisoare în Austria după ce au furat biciclete în valoare de 910.000 de euro