Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandal fără precedent în Statele Unite, după ce Trump a jignit imigranţii săraci şi ţările de unde provin aceştia

Donald Trump e implicat într-un nou scandalul declanşat după ce, într-o discuţie cu senatorii, a jignit imigranţii săraci şi ţările de unde provin aceştia.

de Redactia Observator

la 13.01.2018 , 09:59

Preşedintele Donald Trump a primit o veste bună după prima sa vizită medicală oficială de la preluarea mandatului. Medicii au constatat că el se bucură de o sănătate excelentă. Aceasta nu-l va ajuta, însă, pe Trump să facă faţă scandalului uriaş declanşat după ce, într-o discuţie cu senatorii, a jignit imigranţii săraci şi ţările de unde provin aceştia.

Remarcile au ajuns în presă şi au fost urmate de nenumărate critici, din Statele Unite şi din întreaga lume.

Donald Trump s-a întâlnit joi cu şase senatori din ambele mari partide, pentru a examina un proiect de lege a imigraţiei. Discuţia nu a fost publică dar presa a aflat imediat că Trump ar fi spus că Statele Unite nu mai trebuie să accepte imigranţi din Haiti şi unele state africane pe care le-a calificat, cităm, "ţări de rahat".

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Relatările au stârnit imediat un val de critici iar Trump a fost acuzat, între altele, de rasism. El a reacţionat, ca de obicei, pe Twitter, dar într-un mod cam neconvingător.

"Limbajul folosit de mine la întâlnire a fost dur, dar nu acela descris de presă", a scris Trump.

Între timp, noi mesaje de condamnare veneau de la oameni politici sau cetăţeni de rând, mai ales imigranţi sau urmaşi ai lor. Chiar şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor, aliat politic al lui Trump, s-a străduit să se delimiteze de el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ambasadorul american în Panama şi-a anunţat demisia, pe motiv că nu mai poate lucra pentru Administraţia Trump.

Şi tot în America Latină, vorbele atribuite lui Trump au fost condamnate de doi şefi de stat: preşedinţii din Salvador şi Venezuela, cel de-al doilea fiind un binecunoscut adversar al aşa-zisului "imperialism american".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei mai revoltaţi au fost, fireşte, cetăţenii statelor tratate cu dispreţ de Trump ca şi imigranţii din acele ţări, stabiliţi deja în Statele Unite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Scandal fără precedent în Statele Unite, după ce Trump a jignit imigranţii săraci şi ţările de unde provin aceştia