Donald Trump ar putea fi pus sub acuzare. Comisia de anchetă a recomandat inculparea fostului președinte pentru violențele din Capitoliu
Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele comise la Capitoliu în ianuarie 2021 a recomandat, luni, Departamentului Justiţiei din SUA să îl pună sub acuzare pe fostul preşedinte Donald Trump pentru patru presupuse infracţiuni.
Membrii Comisiei speciale au constatat în unanimitate că Donald Trump a comis infracţiuni în eforturile de blocare a validării rezultatului scrutinului prezidenţial din noiembrie 2020. Comisia îl acuză pe Trump de obstrucţionarea unei proceduri oficiale, conspiraţie pentru comiterea de fraude contra Statelor Unite ale Americii, conspiraţie de a face declaraţii false şi instigare la insurecţie, conform site-ului Axios.com, citat de Mediafax.
Patru capete de acuzare pentru Trump
"Comisia a depistat dovezi semnificative că preşedintele Trump a intenţionat să perturbe transferul paşnic al puterii în virtutea Constituţiei", a declarat congresmanul democrat Jamie Raskin.
Eventuala decizia de inculpare a lui Donald Trump va fi luată de către Departamentul Justiţiei. Trump a refuzat să fie audiat în Camera Reprezentanţilor, contestând rolul Comisiei speciale de anchetă.
Secretarul Justiţiei din Statele Unite, Merrick Garland, care este şi procuror general, a anunţat în noiembrie numirea lui Jack Smith în funcţia de procuror special pentru gestionarea a două investigaţii care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump. Procurorul special Jack Smith se va ocupa de ancheta privind deţinerea în reşedinţa personală a unor documente prezidenţiale confidenţiale. Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au colectat în august documente din reşedinţa lui Trump din Mar-a-Lago (Florida), dar acesta susţine că documentele au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte. Cealaltă investigaţie care va fi coordonată de procurorul special se referă la violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 de simpatizanţii lui Trump şi la eforturile fostului preşedinte de blocare a validării rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden.
Trump l-a catalogat drept "atacator politic" pe procurorul special Jack Smith, afirmând că este o persoană "compromisă" şi reluând în mai multe rânduri acuzaţiile privind presupuse fraude electorale comise în 2020.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰