Donald Trump i-ar putea plăti cazarea lui Kim Jong Un, la summitul din Singapore
Statele Unite analizează modallităţile prin care poate facilita cazarea oficialilor nord-coreeni care se vor întâlni cu preşedintele Donald Trump pe 12 iunie. Se pare că preţul cazării e prea ridicat pentru delegaţia de la Phenian, aşa că americanii ar putea acoperi costurile.
Statele Unite analizează modallităţile prin care poate facilita cazarea oficialilor nord-coreeni care se vor întâlni cu preşedintele Donald Trump pe 12 iunie. Se pare că preţul cazării e prea ridicat pentru delegaţia de la Phenian, aşa că americanii ar putea acoperi costurile.
Potrivit unor informaţii, delegaţia liderului nord-coreean Kim Jong Un preferă să se cazeze la complexul Fullerton , aflat pe o insulă din apropierea coastei singaporeze, unde o noapte în apartamentul prezidenţial costă 6.000 de dolari.
În condiţiile în care pregătirile pentru întâlnirea dintre Donald Trump şi Kim Jong Un sunt avansate, potrivit Washington Post, una dintre cele mai mari probleme e cine va plăti hotelul lui Kim?
Deşii banii există, soluţia nu e tocmai simplă.
Echipa americană, condusă de adjunctul directorului de personal al Casei Albe, Joe Hagin, ar fi dispusă să plătească cazarea lui Kim, dar nu vrea ca partea nord-coreeană să perceapă acest gest ca pe o insultă. În cel mai rău caz, Phenian-ul ar putea escalada tensiunile cu SUA, pentru a-şi apăra onoarea.
Ca soluţie alternativă, oficialii americani ar putea solicita ca Singapore să plătească cheltuielile nord-coreenilor, potrivit The Washington Post.
Zilele trecute, Donald Trump anunţase că summitul din Singapore a fost anulat. Vineri a revenit însă şi a reconfirmat că va avea loc.
În februarie, cheltuielile de călătorie ale Coreei de Nord la Olimpiada de Iarnă 2018, care a participat cu o delegaţie de 424 de persoane, au fost plătite de Coreea de Sud. Factura s-a ridicat la 2,64 de milioane de dolari şi a acoperit cazarea la hoteluri de lux şi mâncarea.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰