Observator » Ştiri externe » Două bombardiere ruseşti, interceptate în apropierea spaţiului aerian al Olandei. Două F-16 le-au foţat să se întoarcă

Două bombardiere ruseşti, interceptate în apropierea spaţiului aerian al Olandei. Două F-16 le-au foţat să se întoarcă

Două bombardiere ruseşti, interceptate în apropierea spaţiului aerian al Olandei. Două F-16 le-au foţat să se întoarcă - Profimedia - imagine ilustrativă
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.08.2023, 15:19 | Modificat la 14.08.2023, 15:21

Forţele Aeriene olandeze au mobilizat, luni, avioane de vânătoare pentru interceptarea a două bombardiere ruse care se apropiau de spaţiul aerian al Olandei, în contextul tensiunilor extreme dintre Rusia şi NATO, informează Mediafax.

"Două avioane de vânătoare de tip F-16 au fost mobilizate, în cursul dimineţii, pentru interceptarea a două bombardiere ruse de tip Tupolev Tu-95 care se îndreptau spre spaţiul aerian olandez. Bombardierele au schimbat direcţia şi s-au îndepărtat fără incidente", a comunicat Ministerul olandez al Apărării, citat de cotidianul Le Monde.

Misiunea de interceptare a fost declanşată printr-o Alertă de Reacţie Rapidă, implicând aeronave din Olanda şi Danemarca.

Incidentul intervine pe fondul tensiunilor intense dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică, din cauza invaziei militare ruse în Ucraina.

Articolul continuă după reclamă