Antena Meniu Search
x

EXCLUSIV! Drumul spre Vest se face prin centrele de refugiați. La Krnjaca, în Serbia, peste 1.000 de oameni trăiesc în permanentă alertă

Serbia a devenit o adevărată sală de aşteptare, pentru mii de migranţi, care vin continuu din Afganistan, Siria şi Irak! Centrele special amenajate pentru ei sunt pline până la refuz. Dar chiar şi aşa, foarte mulţi oameni aşteaptă în frig şi zăpadă, în tabere improvizate. Chiar şi cei care sunt în siguranţă, la căldură, sunt mereu în alertă. Au mereu sentimentul că luptă pentru viaţa lor, pentru supravieţuire, iar porţile de mâncare merg întâi la cine ajunge primul. Din nefericire, ajutoarele din partea organizaţiilor umanitare sunt din ce în ce mai reduse.

Vezi și

La rând pentru o bucată de hrană, copiii sunt tot copii. Indiferent de greutăţile prin care au trecut, trei fetiţe se amuză când văd că sunt filmate. În doar câteva secunde, devin însă serioase. Cu ochii mari îl privesc pe bărbatul care printr-un geam le întinde porţia de mâncare caldă. În spatele lor mai urmează alte sute de oameni. Toţi sunt cazaţi la centrul de refugiaţi de la Krnjaca, la doar câţiva kilometri de Belgrad.

Însă vestea că a ajuns un transport cu ajutoare din partea unei fundaţii distruge instantaneu imaginea oarecum idilică pe care am fi tentaţi să ne-o creem. Refugiaţii vor primi fructe. Şi nu, copiii nu au prioritate.

Cei mai mulţi refugiaţi sunt afgani, sirieni şi irakieni. Sunt aici doar în tranzit. Până când, speră ei, Ungaria îşi va deschide graniţele.

În aceeaşi situaţie este şi Mohamed. Acasă, în Irak, la 35 de ani a fost nevoit să renunţe la meseria lui de profesor de geografie şi să fugă împreună cu soţia şi cei patru copii.

Centrele de refugiaţi din Serbia sunt deja pline, chiar şi aşa, guvernul face eforturi pentru a-i caza pe migranţi în condiţii cât mai optime. Bineîneţeles că sunt şi nemulţumiţi. În spaţiile publice din Belgrad sunt acum mii de refugiaţi.

Afluxul de migranţi în Serbia este în continuă creştere. Pentru ei, România nu este o rută alternativă. La plecare de aici, ar avea aceeaşi problemă. Gardul ridicat de maghiari la frontieră.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri externe » EXCLUSIV! Drumul spre Vest se face prin centrele de refugiați. La Krnjaca, în Serbia, peste 1.000 de oameni trăiesc în permanentă alertă