Elisabeth Borne, aleasă prima femeie prim-ministru al Franței din ultimii 30 de ani
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ales-o luni pe Elisabeth Borne, actualul ministru al Muncii, drept viitorul său prim-ministru, a anunţat Palatul Elysee într-un comunicat, devenind astfel prima femeie care va deţine această funcţie din 1992, scrie Agerpres.
"Preşedintele Republicii a numit-o pe Elisabeth Borne prim-ministru şi a însărcinat-o cu formarea unui guvern", a precizat preşedinţia într-un comunicat. Edith Cresson era singura femeie care a ocupat până acum acest post (1991-1992) în preşedinţia socialistului Francois Mitterrand.
Elisabeth Borne, în vârstă de 61 de ani, are experienţă în administraţie şi înainte de a se alătura guvernului lui Macron a lucrat pentru mai mulţi miniştri socialişti.
Cunoştinţele ei despre lucrul cu sindicatele franceze îl va ajuta pe preşedinte să-şi promoveze reformele, între care şi cel mai contestat angajament electoral: ridicarea vârstei de pensionare, comentează Reuters.
Macron vrea un premier cu calificări ecologiste şi de politică socială
Macron, care a fost reales pentru un al doilea mandat în aprilie, a declarat că este în căutarea unui premier cu calificări ecologiste şi de politică socială. Existau mari aşteptări ca Elisabeth Borne să fie numită în funcţie, notează Reuters.
Premierul francez Jean Castex i-a înmânat anterior în cursul zilei demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, a anunţat biroul şefului executivului de la Paris.
Decizia lui Castex a deschis calea pentru îndelung aşteptata reorganizare a guvernului de către Macron, care după realegerea sa în fruntea statului francez a afirmat că noul executiv va trebui să fie mai ''concentrat'', cu mai puţini miniştri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰