Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elon Musk, amenințat de UE după ce ar fi permis fake news și propaganda pro-palestiniană pe X

Comisia Europeană a ameninţat, marţi, reţeaua de socializare X (fostul Twitter) cu sancţiuni, cerându-i patronului său, Elon Musk, să dea socoteală în termen de 24 de ore pentru difuzarea de informaţii false şi imagini violente legate de conflictul din Israel, scrie AFP.

de Redactia Observator

la 11.10.2023 , 10:37

Elon Musk Elon Musk, amenințat de UE din cauza filmărilor controversate de pe X. Ce i se reproșează după atacul Hamas - Profimedia Images

"În urma atacurilor teroriste comise de Hamas împotriva Israelului, avem indicii că platforma dumneavoastră este folosită pentru a difuza conţinuturi ilegale şi dezinformări în UE", i-a scris comisarul european pentru afaceri digitale, Thierry Breton, lui Elon Musk, într-o scrisoare consultată de AFP.

"Politica noastră este ca totul să fie deschis şi transparent, o abordare pe care ştiu că UE o susţine", i-a răspuns miliardarul lui Breton direct pe X, câteva ore mai târziu. "Vă rog să enumeraţi încălcările la care vă referiţi pe X, pentru ca publicul să le poată vedea", a adăugat el, înainte de a încheia cu "Merci beaucoup", în franceză, potrivit News.ro.

Videoclipuri umilitoare cu ostatici, cadavre decapitate, asasinate filmate - reţelele de socializare au fost inundate de imagini violente şi de tentative de dezinformare de la atentatele comise de Hamas sâmbătă dimineaţa, o provocare pentru echipele de moderare ale platformelor.

Articolul continuă după reclamă

"Am primit rapoarte din surse calificate despre conţinuturi potenţial ilegale care circulă pe serviciul dumneavoastră în ciuda rapoartelor autorităţilor competente", a subliniat comisarul european în scrisoarea sa către Elon Musk, datată 10 octombrie.

Pe acelaşi subiect

"Atunci când primiţi notificări cu privire la conţinuturi ilegale în UE, trebuie să acţionaţi rapid, cu diligenţă şi obiectivitate şi să eliminaţi conţinutul în cauză atunci când este justificat", i-a reamintit acesta.

Această obligaţie decurge în special din noua legislaţie europeană privind serviciile digitale (DSA), în vigoare de la sfârşitul lui august pentru 19 platforme importante.

Elon Musk a decimat echipele de moderare de la Twitter

După ce a preluat Twitter anul trecut, Elon Musk a efectuat un val masiv de concedieri care a decimat echipele de moderare.

El îşi reafirmă cu regularitate viziunea sa asupra libertăţii de exprimare, refuzând orice "cenzură", chiar dacă asigură că platforma respectă legile fiecărei ţări în acest domeniu.

La sfârşitul lunii septembrie, Bruxelles şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la nivelul de dezinformare de pe X, subliniind rezultatele slabe ale acestuia în testele efectuate pe mai multe platforme.

În plus, începând de săptămâna trecută, linkurile şi articolele de presă partajate pe X apar doar sub forma unei imagini, fără titlu sau descriere, ceea ce riscă să reducă utilizarea site-urilor de ştiri reale.

Postare controversată a lui Elon Musk, ștearsă de pe X (Twitter)

Elon Musk însuşi şi-a atras numeroase critici pentru că şi-a încurajat cei 160 de milioane de urmăritori de pe X să afle mai multe despre conflictul dintre Israel şi Hamas, urmărind două conturi cunoscute pentru răspândirea de informaţii false. Miliardarul şi-a şters ulterior postarea, dar aceasta fusese vizualizată de milioane de ori.

Thierry Breton i-a reamintit patronului american că "obligaţiile sale foarte precise" în materie de moderare a conţinutului, tot în cadrul DSA.

"Trebuie să fiţi foarte transparenţi şi clari cu privire la conţinutul permis de termenii de utilizare şi să aplicaţi propriile politici în mod consecvent şi cu diligenţă", a scris comisarul. "Acest lucru este deosebit de important atunci când este vorba de conţinutul violent şi terorist care pare să circule pe platforma dumneavoastră", a subliniat el.

De asemenea, comisarul i-a cerut lui Elon Musk să ŕ se asigure "de urgenţă" că sistemele sale "sunt eficiente" şi să "informeze" Bruxellesul "cu privire la măsurile de criză care vor fi luate".

"Având în vedere urgenţa situaţiei, mă aştept, de asemenea, să fiţi în contact cu autorităţile de aplicare a legii relevante şi cu Europol (biroul european de poliţie) şi să răspundeţi rapid la solicitările acestora", a adăugat Thierry Breton.

Comisarul european a amenințat cu sacțiuni

"Vă îndemn să oferiţi un răspuns rapid, precis şi complet la această solicitare în următoarele 24 de ore", a adăugat acesta. "Vă reamintesc că, în urma eventualei deschideri a unei anchete şi a constatării neconformităţii, pot fi impuse sancţiuni", l-a avertizat el.

Experţii îl critică, de asemenea, pe Elon Musk pentru că a reinstalat conturi care propagă teorii ale conspiraţiei şi a instituit un program de partajare a veniturilor din publicitate cu creatorii de conţinut, acuzat că încearcă să crească numărul de clicuri în detrimentul calităţii şi veridicităţii informaţiilor difuzate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Elon Musk, amenințat de UE după ce ar fi permis fake news și propaganda pro-palestiniană pe X