Evacuări în masă din Santorini, din cauza cutremurelor: peste 6.000 de persoane au părăsit insula în ultimele 48 de ore
Aproape 6.000 de persoane au părăsit Santorini în 48 de ore din cauza numeroaselor seisme care continuau să zguduie această insulă turistică greacă şi insula vecină Amorgos, care îngrijorează populaţia, potrivit autorităţilor grece, relatează AFP.
- Averea colosală a cuplului Laura Vicol-Vladimir Ciorbă. Procurorii au ridicat genţi şi bijuterii. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Regula zgârcitului sau cum să rezişti tentaţiei de a-ți cumpăra ceva spontan. Guda: Sunt mândru că sunt econom
Aproximativ 4.640 de pasageri s-au îmbarcat pe cele patru feriboturi care au părăsit această insulă vulcanică cunoscută în întreaga lume, duminică, potrivit unui bilanţ furnizat AFP de către un membru al Pazei de Coastă elene.
Compania aeriană greacă Aegean Airlines a anunţat, la rândul său, că a transportat 1.294 de pasageri, luni, de la Santorini la Atena, asigurând în total nouă zboruri - cinci excepţionale.
Două feriboturi urmau să părăsească Santorini marţi, către Pireu, un port mare situat în apropierea Atenei, în urma cutremurelor care au zguduit insula.
Aegean Airlines preconiza marţi opt zboruri "cu o capacitate totală de peste 1.400 de locuri" şi precizează într-un comunicat că locuri sunt în continuare disponibile.
- Guvernatorul statului New Jersey afirmă că a ascuns în locuința sa o imigrantă ilegală: "Nu voi intra în prea...
- Zelenski restructurează armata în plin război. 50.000 de militari din toate ramurile, "transferați" la Forțele...
- Cutremure în mai multe zone ale Mediteranei. Ce spun experții despre seismele care au lovit în Santorini, Mallorca...
- Agenția USAID, condusă de Marco Rubio. A fost transferată sub controlul Departamentului de Stat
- Răspunsul Chinei la tarifele lui Trump: Anunţă taxe la mai multe produse americane și deschide o investigație...
La Santorini, jurnalişti AFP au văzut luni cozi de aşteptare, formate în calm, în faţa agenţiilor de voiaj, însă populaţia nu a cedat panicii.
Activitatea turistică este redusă în această perioadă a anului pe insulă, care are peste trei milioane de vizitatori anual, transmite News.ro.
Cutremure în lanț în Insula Santorini
Un cutremur de magnitudinea 4,9 a fost înregistrat în Marea Egee, la aproximativ 31 de kilometri de Santorini, marţi, către ora 2.45 GMT (4.45 ora României şi locală), potrivit Institutului de Geodinalică al Observatorului din Atena.
Puţin după ora locală 8.00 (şi ora României), un cutremut de magnitudinea 4,7 a avut loc în aceeaşi zonă, situată la aproximativ 19 kilometri sud-vest de Amorgos, altă insulă turistică din arhipelagul Cicladelor, cu mai puţin de 2.000 de locuitori permanenţi.
Alte seisme de o intensitate mai slabă au fost înregistrate, după ce cercetători greci au avertizat că această activitate seismică, care s-a intensificat începând de sâmbătă, ar putea dura săptămâni de zile.
"Scenariul unor cutremure de magnitudinea 6 şi peste rămâne puţin probabil", a subliniat la postul privat de televiziune Mega preşedintele Organizaţiei de Planificare şi Protecţie Antiseimică (OASP) Efthymios Lekkas. "Locuitorii din Santorini trebuie să simtă în sguranţă. nu trebuie să cedeze panicii!", a subliniat el.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis le-a cerut, la rândul său, celor aproximativ 15.500 de rezidenţi permanenţi să rămână calmi.
Toate instituţiile şcolare din Santorini, Amorgos şi alte insule vecine rămân închise până vineri, însă autorităţile subliniază că măsurile adoptate până în prezent sunt preventive.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰