"Falling man": povestea fotografului care a surprins cea mai emblematică imagine a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001
Fotograful Richard Drew, autorul imaginii "Falling Man", emblematică pentru atacurile teroriste de la World Trade Center, vorbeşte despre sentimentul de groază trăit de americani pe 11 septembrie 2001. Imaginea care continuă să-i şocheze pe privitori şi în prezent a fost descrisă de Sir Elton John drept "una din puţinele fotografii perfecte realizate vreodată".
După aproape șase decenii de activitate, fotograful Richard Drew a învățat o regulă de aur: „Poți veni cu două ore mai devreme, dar nu poți întârzia 60 de secunde. Cu alte cuvinte, dacă nu ești prezent când se întâmplă, nu poți să-i faci o poză". Iar Drew, care a lucrat pentru Associated Press în ultimii 51 de ani, a fost mereu pregătit, cu aparatul în mână, în momentele importante. Mai puţin pe 11 septembrie 2001, când, cel puţin în aparenţă, a ratat momentul istoric al atacului de la World Trade Center. Fotograful nu se afla în apropiere nici la ora 8:46, nici la 9:03, când avioanele au lovit turnurile, întrucât fusese trimis la o prezentare de modă din Midtown.
Richard Drew a povestit, pentru CBS News, că în acea dimineaţă care a îndoliat Statele Unite al Americii a primit un telefon de la birou. Interlocutorul său l-a anunţat, cu voce calmă: "Un avion a lovit World Trade Center". Nu a mai stat pe gânduri şi s-a urcat în primul metrou, îndreptându-se spre capătul sudic al Manhattanului. Iar prin obiectivul aparatului foto a imortalizat tot ce îi ieşea în cale. "Totul este din reflex", spune el. "Pur şi simplu îți faci treaba. (...) Toate simțurile sunt în alertă."
Richard Drew „își face treaba” de la vârsta de 19 ani când, crescând într-o suburbie din Los Angeles numită Temple City, s-a gândit să urmărească misiunile Poliţiei pentru a surprinde accidente, incendii şi cazuri inedite. Ascultând ştirile, a învăţat cum să identifice locurile perfecte pentru a surprinde cele mai importante evenimente. "Treaba mea e să documentez fapte şi să rescriu istoria în fiecare zi". Altfel, nu eşti jurnalist, ci doar "o persoană cu o cameră foto", spune el. Iar imaginea emblematică intitulată "Falling Man" ("Omul care cade”), surprinsă pe 11 septembrie 2001, a făcut, cu siguranţă istorie. Întrebat dacă a fost conştient de rezultatul extraordinar, Richard Drew a răspuns că nu el a făcut fotografia, ci aparatul său. "Oamenii aceia se prăbuşeau în gol, iar eu apăsam butonul, cu obiectivul îndreptat în sus. Cred că am opt sau nouă cadre cu bărbatul din imagine; a fost o pură întâmplare că l-am fotografiat în poziţie verticală. Nu am văzut poza până nu am ajuns la birou şi am început să sortez imaginile, pe laptop."
Fotograful povesteşte că nu s-a speriat în acea zi, la World Trade Center. "Este interesant cum această cameră foto funcţionează ca un filtru pentru mine. Nu știam că acea clădire se prăbușise pentru că o priveam printr-un teleobiectiv. Din spatele camerei, văd doar un fragment din realitate."
- ”Dust Lady”. Femeia acoperită de praf toxic care a supraviețuit atacurilor de la 11 septembrie, dar a murit de...
- „Nu vreau să sperii copiii”. Momentul incredibil când George W. Bush primește vestea atacurilor teroriste din...
- Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001: Băiatul a cărui naştere i-a salvat viaţa unchiului său, în ziua...
Imaginea lui Drew, cunoscută sub numele de "Falling Man" ("Omul care cade”), a apărut a doua zi în mai multe ziare, fiind descrisă de mulţi oameni drept "şocantă". Acum cinci ani, Sir Elton John i-a mărturisit corespondentului "Sunday Morning” Anthony Mason că a simţit că trebuie să cumpere fotografia pentru colecția sa personală. "Cel mai probabil, nu este un cadru pe care mulți şi-ar dori să îl atârne pe perete", a comentat atunci Elton John. "Este cea mai frumoasă imagine a unui lucru atât de tragic. Este, probabil, una din puţinele fotografii perfecte realizate vreodată".
La douăzeci de ani de la atac, fotografia redă starea de teroare din acea zi. Întrebat ce ar face diferit dacă s-ar întoarce în timp, pe 11 septembrie 2001, Drew a răspuns hotărât: "Nu aș schimba nimic, pentru că, așa cum am spus înainte, este treaba mea să înregistrez istoria". Momentul fotografiat rămâne pe veci captiv în rama imaginii, acolo de unde le va atrage atenţia generaţiilor viitoare şi nu numai. "Despre asta este vorba cu adevărat", crede Richard Drew.
Identitatea bărbatului fotografiat a rămas incertă, deşi jurnaliștii au găsit două posibilități: Jonathan Eric Briley sau Norberto Hernandez. Apoi, timp de o lună, Drew a fotografiat efectele atacului: "Și telefonul meu mobil a sunat. Era fiica mea, care mi-a zis: Tată, vreau doar să-ți spun că te iubesc!". Și până în ziua de azi mă sună pe 11 septembrie, indiferent unde aș fi, pentru a-mi spune acelaşi lucru”. Pentru că puteam să nu fi supraviețuit”. Pentru Richard Drew, mesajul fiicei sale evocă, an de an, emoţiile pe care, la rândul său, fotografia "Falling Man" le trezeşte în fiecare privitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰