Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Întrecere între acrobații de top ai lumii, la Festivalul de Circ din China

Cei mai iscusiţi acrobaţi şi actori de circ şi-au dat întâlnire la un festival Internaţional de Circ organizat în nordul Chinei. În concurs s-au înscris 30 de echipe de artişti din 18 ţări care vor încerca să obţină Premiul Leul de Aur.

de Redactia Observator

la 27.10.2019 , 13:11

Cei mai iscusiţi acrobaţi şi actori de circ şi-au dat întâlnire la un festival Internaţional de Circ organizat în nordul Chinei. În concurs s-au înscris 30 de echipe de artişti din 18 ţări care vor încerca să obţină Premiul Leul de Aur. Evenimentul este unul dintre cele 3 cele mai importante festivaluri de acest fel din lume, alături de cele care se desfăşoară la Monte-Carlo şi Paris. 

Ceremonia de deschidere a adus spectacole pline de culoare şi varietate pentru public. Oamenii au putut admira dansul leului din China, dansul tradiţional Gaucho din Argentina, numere de gimnastică din Statele Unite şi Canada sau acrobaţii din Rusia.

Festivalul din acest an propune mai multe evenimente pentru public care se vor desfăşura atât la nivel municipal, cât şi provincial.

Vezi și

În afara competiţiilor de acrobaţie, vizitatorii pot să participe la carnaval, la forumul de discuţii pe tema problemelor economice ale spectacolelor de circ, dar şi să asiste la spectacolele gratuite din centrele comunitare.

Înfiinţat în 1987, evenimentul din provincia nordică Hebei a ajuns acum la cea de-a 17-a ediţie, are loc o dată la doi ani şi este cel mai longeviv şi popular Festival de Circ din China.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Întrecere între acrobații de top ai lumii, la Festivalul de Circ din China