Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Senzaţii tari pe gheaţă. În Siberia, pe lacul Baikal, a început festivalul anual de sporturi extreme

Festivalul anual de sporturi extreme a început în Siberia, pe lacul Baikal.  Profesioniştii şi amatorii au practicat sporturile preferate pe cel mai adânc lac din lume, care este îngheţat în această perioadă a anului.

de Redactia Observator

la 20.03.2017 , 08:05

Festivalul anual de sporturi extreme a început în Siberia, pe lacul Baikal.  Profesioniştii şi amatorii au practicat sporturile preferate pe cel mai adânc lac din lume, care este îngheţat în această perioadă a anului.

Peste 120 de participanţi din Rusia s-au adunat pentru a trăi senzaţii tari pe gheaţă. Cursele cu motocicleta, cartingul şi saltul cu paraşuta sunt doar câteva dintre sporturile extreme puse în scenă de amatori şi profesionişti. 

"Nouă ne plac foarte mult ATV-urile, le conducem des. Iar această competiţie este o şansă foarte bună de a comunica cu oamenii şi de a le arăta abilităţile noastre. Este un mod de distracţie interesant, mai ales pe Baikal", a spus un participant.

Vezi și

Organizatorii au pus la cale acest eveniment pentru a atrage oamenii în lumea sporturilor extreme, dar şi pentru a promova frumuseţea lacului Baikal pe timp de iarnă. 

"Sunt curse cu automobile. Mâine vom avea o competiţie cu sănii cu pânze. Vor fi şi aterizări cu paraşuta, copii vor putea face carting. Aşa că oamenii pot vedea că sunt multe de făcut, nu doar să stea acasă cu gadgeturile lor", au spus organizatorii festivalului. 

La finalul experienţei toţi participanţii au ajuns la aceeaşi concluzie:

Relaxează-te, călătoreşte, fii activ. Priveşte această lume: este atât de frumoasă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Senzaţii tari pe gheaţă. În Siberia, pe lacul Baikal, a început festivalul anual de sporturi extreme