Antena Meniu Search
x

Fetiță de 8 ani din Anglia, răpusă de un tip de cancer care apare frecvent la copii. Simptomele i-au indus în eroare pe părinți

Amelia Davies, o fetiţă de opt ani din Anglia a murit fulgerător după ce a fost diagnosticată cu o boală cumplită, iar părinţii ei atrag acum atenţia asupra celor două simptome de boală, aparent banale, pe care fiica lor le-a avut.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 23.02.2021, 18:39

Drama unei fetițe de 8 ani ani, din Anglia, care a avut doar două simptome, înainte să piardă lupta cu o boală cumplită
Drama unei fetițe de 8 ani ani, din Anglia, care a avut doar două simptome, înainte să piardă lupta cu o boală cumplită - mirror.co.uk

Amelia Davies, din Darlington, județul Durham, a început să se plângă de dureri de stomac și de probleme cu constipația în august 2020, scrie Chronicle Live .

Pentru că durerile persistau, părinții au mers cu ea la un control amănunțit și așa au aflat, în octombrie, că fiica lor suferă de neuroblastom, una dintre cele mai comune forme de cancer la copii, scrie Daily Mirror.

Rhiannon Davies, mama Ameliei: ”Ceea ce mă sperie cel mai mult este că nu avea umflături, astfel încât singurele ei simptome erau constipația și durerile de stomac. Dar durerile de stomac sunt ceva de care copiii se plâng mai tot timpul, așa că nu bănuiam că e atât de grav. A mâncat mult pe perioada carantinei și am crezut că poate din cauza asta o doare stomacul, sau poate a dezvoltat o intoleranță la ceva”.

Medicii i-au găsit  Ameliei o tumoare pe rinichiul stâng

Părinții au luat legătura cu medicul Ameliei și fetiței i s-a făcut o ecografie la spital. Ulterior, testele efectuate au confirmat diagnosticul: neuroblastom.

Medicii au găsit o tumoare pe rinichiul stâng al Ameliei și micuța a fost imediat transferată la Royal Victoria Infirmary din Newcastle.

Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, celulele canceroase s-au răspândit în măduva osoasă și familiei i s-a dat vestea devastatoare că Amelia are o boală extrem de gravă.

Tratamentul Ameliei a început pe 4 noiembrie și urma câte o ședință de chimioterapie la fiecare 10 zile. Tratamentul a slăbit-o enorm și, când credeau că este pe drumul cel bun, micuța a murit, în ianuarie 2021.

Rhiannon Davies, mama Ameliei: „Era foarte speriată și era supărată, tratamentul a fost foarte greu și nu-și dorea ca medicii sau asistentele să vină la ea. Apoi s-a obișnuit. După cea de-a doua ședință a început să-i cadă părul, iar asta a speriat-o foarte tare”.

Când familia se pregătea ca Amelia să fie externată, pentru că starea ei era mai bună, organismul ei a cedat brusc. 

Rhiannon Davies, mama Ameliei: „Era bine și apoi deodată a început să țipe de durere și să se răsucească în pat. Nu am știut ce s-a întâmplat pentru că a fost bine cu câteva minute înainte”.

În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, Amelia s-a stins din viață pe 25 ianuarie, iar mama fetiței le-a mulțumit medicilor și asistentelor pentru tot ceea ce au făcut ca să-i salveze copilul. 

Rhiannon Davies, mama Ameliei: „Vrem doar să creștem gradul de conștientizare cu privire la neuroblastom și să ajutăm alte familii. Amelia alerga mereu, era descurcăreață, fericită și obraznică. Îi plăcea să meargă la școală, să-și vadă prietenii, să petreacă timp cu ei. Era pur și simplu uimitoare și ne lipsește atât de mult"

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Fetiță de 8 ani din Anglia, răpusă de un tip de cancer care apare frecvent la copii. Simptomele i-au indus în eroare pe părinți