Foto Fetiţă de 9 ani, rămasă fără braţ după bombardamentele din Kiev: "Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească"

Război Rusia - Ucraina, ziua 20. Chirurgii din Kiev au fost nevoiți să amputeze brațul unei fetițe de nouă ani pentru a-i salva viața după ce a fost prinsă într-un schimb de focuri şi bombardamente în încercarea de a fugi din calea războiului. Tatăl copilei nu a reuşit să supravieţuiască.

de Larisa Andreescu

la 15.03.2022 , 21:18

Sasha O fetiţă de 9 ani a rămas fără braţ după bombardamentele din Kiev - Tim Clarke/Profimedia

Fetiţa, cunoscută sub numele de Sasha, se recuperează acum într-un spital din Kiev. În urmă cu o săptămână fugea din calea luptelor, în suburbia Hostomel din Kiev, alături de tatăl, mama şi sora ei, când maşina familiei a fost atacată de armata rusă.

Tatăl fetei a fost ucis de armata rusă în timpul atacurilor asupra oraşului

Tatăl ei a fost ucis, dar ea, mama şi sora ei au reuşit să scape fugind în mijlocul străzii, apoi adăpostindu-se într-o pivniţă. Sasha însă fusese împuşcată şi se afla în stare gravă. Şi-a revenit, apoi şi-a pierdut conştiinţa de mai multe ori timp de două zile, înainte de a fi transportată la un spital din apropiere, pe o targă provizorie, de către voluntari care fluturau un steag alb în faţa soldaţilor ruşi.

Articolul continuă după reclamă

„Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească. Am fost împușcată în braț. Am alergat după sora mea. Mama mea a căzut. Am crezut că este sfârșitul. Dar ea nu era moartă, ci doar se adăpostise de focuri de armă. Se ascundea. Atunci mi-am pierdut cunoștința. Cineva m-a dus într-o pivniță. Am primit ceva tratament acolo. Și apoi unii oameni m-au dus pe un prosop la spital”, a povestit Sasha, de pe un pat de spital.

Suburbiile de nord-vest: Gostomel, Irpin și Bucha se află în prima linie a bătăliei pentru Kiev. Armata Rusă a lansat un atac masiv asupra acestor orașe în speranța de a trece prin apărarea ucraineană și de a captura capitala.

Fetiţa de 9 ani îşi doreşte un braţ artificial roz, acoperit cu flori

La Spitalul Central Irpin, Bucha, chirurgul vascular Dr. Vladislav Gorbovec, a descoperit că cangrena se răspândise şi a luat decizia de a amputa brațul stâng al fetei. Sasha ar fi murit altfel.

„Sasha este unul dintre copiii care au suferit răni groaznice în bătălia pentru Kiev. Această fată a fost adusă la Spitalul Central Irpin cu răni groaznice. Fusese împușcată în timp ce fugea din Gostomel împreună cu părinţii ei. Tatăl ei a murit în timp ce încerca să îi scoată cu maşina din mijlocul bombardamentelor. Fata, sora și mama ei și-au găsit siguranță într-o pivniță. Au stat acolo două zile în timp ce pe străzile de deasupra lor s-au purtat lupte. A fost rănită grav, și-a pierdut cunoștința și a delirat. Soldații ruși au încercat să pătrundă în pivniță. Au tras în ușă și au țipat la oameni să iasă. În cele din urmă, fata a fost adusă la spital de către civili care fluturau un steag alb în timp ce alergau prin zona de luptă. A primit tratament de urgență la Spitalul Central Irpin, care se afla de asemenea sub foc de armă. Doctorul a descoperit că cangrena se răspândise în tot braţul. A fost nevoie să îl amputeze pentru a-i salva viaţa. A fost apoi transportată la o clinică privată din Kiev. Ea este unul dintre copiii care au suferit răni groaznice. Toți și-au pierdut cel puțin unul dintre părinți”, a declarat Dr Gennadiy Druzenko, de la primul Spital Voluntar Mobil.

Acum, copila care şi-a aniversat cei noi ani de naştere cu o zi înainte de invadarea Rusiei pe 24 februarie, a cerut un nou braţ artificial roz, acoperit cu flori, relatează Daily Mail. Asistenta care a tratat-o pe Sasha pe Secția 5 a Spitalului Central Irpen, din Bucha, a lăudat-o pentru puterea și curajul ei.

„Primul lucru pe care mi l-a spus Sasha a fost: «Te rog să fii sincer, am mâna stângă sau nu?» Nu știam ce să spun. Nu știam dacă să nu spun nimic, să mint sau să-i spun adevărul. Ce îi spui unui copil care suferă, dar care știe că a suportat asta. Ea a întrebat dacă va fi bine și dacă poate avea un nou braț artificial roz, colorat cu flori. E atât de puternică. Ea nu plânge pentru că știe că doar oamenii slabi plâng. Ne-a mulțumit că i-am salvat viața și că am îngrijit-o”, a spus asistenta, adăugând: „Sunt atât de supărată și simt atât de multă ură față de oricine împușcă și mutilează copiii”.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este acesta cel mai scump Paște din ultimii ani?
Observator » Ştiri externe » Fetiţă de 9 ani, rămasă fără braţ după bombardamentele din Kiev: "Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească"