Video Filmul măcelului din Canada, soldat cu 10 morţi şi 18 răniţi. Cine sunt agresorii, încă în libertate: după baia de sânge, cei doi tineri s-au făcut nevăzuţi
Stare de şoc şi de alertă în Canada, acolo unde a avut loc unul din cele mai sângeroase atacuri din istoria ţării. Zece oameni au fost ucişi şi alţi 18 răniţi pe stradă. Doi indivizi au pornit ceea ce autorităţile numesc "vânătoare în masă", au înjunghiat pe oricine le-a ieşit în cale. Agresorii sunt încă liberi, iar localnicii sunt sfătuiţi să nu iasă din case şi să nu deschidă uşa unor necunoscuţi.
Alerta s-a dat la prima oră a dimineţii. Doi indivizi înarmaţi cu cuţite au semănat teroare în mai multe comunităţi indigene. Zece oameni au fost ucişi pe stradă şi cel puţin 18 au fost răniţi grav. Iniţial, bilanţul persoanelor rănite era puţin mai mic, de 15. Poliţiştii cred că unele victime au fost vizate intenţionat de agresori, dar altele au fost atacate la întâmplare.
Autorii atacului din Canada, doi tineri încă în libertate
"Prioritatea în acest moment este să îi localizăm și să ne asigurăm că îi avem în custodie, astfel încât să putem asigura siguranța publicului. Ştim că apelurile inițiale au fost pentru victimele unor înjunghieri. Se pare că unele dintre victime ar fi fost ţinte sigure, iar altele victime colaterale", a declarat Rhonda Blackmore, Comisar adjunct al RCMP Saskatchewan.
Poliţiştii au în vizor doi suspecţi şi au făcut publice fotografiile lor. Deşi au acelaşi nume de familie, nu se ştie încă dacă cei doi sunt fraţi sau veri. Ambii au în jur de 30 de ani şi au fugit de la locul crimelor cu un SUV negru. "Sunt considerați înarmați și periculoși. Cerem locuitorilor din Saskatchewan și din provinciile învecinate să fie vigilenți", a adăugat Rhonda Blackmore, Comisar adjunct al RCMP Saskatchewan.
Localnicii sunt îngroziţi şi se tem pentru vieţile lor. Autorăţile i-au sfătuit să stea la adăpost şi să evite deplasările până când agresorii vor fi prinşi. Oficialii canadieni au declarat stare de urgenţă: "Atacurile de astăzi din Saskatchewan sunt îngrozitoare și sfâșietoare. Mă gândesc la cei care au pierdut o persoană dragă și la cei care au fost răniți".
Tragedia are loc la doar o lună după ce Papa Francisc s-a întâlnit cu liderii comunităţii indigene să le ceară scuze pentru crimele pe care Biserica Catolică le-a comis timp de 150 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰