Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Franța încă își plânge morții! Bilanţul atentatului de la Nisa a crescut la 85 de victime

Autorităţile franceze au anunţat că un bărbat a murit ca urmare a rănilor suferite în urmă cu trei săptămâni, după ce un atacator tunisian a condus un camion în mulţimea adunată pe promenada din Nisa. Astfel, bilanţul atacului a crescut la 85 de morţi şi peste 300 de răniţi.

de Redactia Observator

la 05.08.2016 , 17:14

Autorităţile franceze au anunţat că un bărbat a murit ca urmare a rănilor suferite în urmă cu trei săptămâni, după ce un atacator tunisian a condus un camion în mulţimea adunată pe promenada din Nisa. Astfel, bilanţul atacului a crescut la 85 de morţi şi peste 300 de răniţi.

Ultima victimă a atentatului a fost identificată de către autorităţi drept Pierre Hatterman. În urma atacului terorist a decedat soţia acestuia Francoise Hatterman, precum şi fiul cuplului. În vreme ce fiica celor doi, în vârstă de 14 ani, rămâne internată într-un spital francez.

“Toate gândurile mele se îndreaptă spre fiica, familia şi rudele lui Pierre Hatterman, care tocmai a pierdut lupta cu viaţa”, a declarat preşedintele regiunii Riviera, Christian Estrosi.

Articolul continuă după reclamă

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul comis de către tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, care a condus un camion frigorific în mulţimea adunată pe Promenade des Anglais din localitatea franceză Nisa, pentru a privi jocul de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Franța încă își plânge morții! Bilanţul atentatului de la Nisa a crescut la 85 de victime