Observator » Ştiri externe » Armata israeliană anunţă că a ucis un comandat militar important al Hamas

Armata israeliană anunţă că a ucis un comandat militar important al Hamas

- Profimedia
Editor Mihai Iorga | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.11.2026, 10:47 | Modificat la 15.11.2026, 10:55

Armata israeliană a anunţat că a lichidat un încă un comandant al aripii militare a mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, relatează duminică AFP, Reuters şi dpa.

''În urmă cu puţin timp, armata israeliană şi Shin Bet (serviciul de informaţii interne israelian) au ţintit un responsabil terorist al aripii militare a Hamas'', indică un comunicat al armatei israeliene.

Purtătorul de cuvânt al Apărării civile din Gaza, Mahmoud Bassal, a evocat un bilanţ de un deces şi mai mulţi răniţi în lovitura de la Al-Mawasi, localitate aflată la vest de oraşul Khan Younes.

O sursă palestiniană din domeniul securităţii a precizat ulterior că şeful ''filialei Rafah a brigăzilor Ezzedine al-Qassam, Samir Abu Younis, a fost ucis într-o lovitură ce a vizat Al-Mawasi''.

Articolul continuă după reclamă

Aripa militară a Hamas a confirmat pe Telegram decesul lui Samir Abu Younis, denunţând ''un asasinat laş'' şi precizând că acesta a fost unul dintre cei mai importanţi comandanţi implicaţi în planificarea atacului de la 7 octombrie 2023.

Loviturile israeliene au cauzat moartea a 11 oameni în Fâşia Gaza joi, ziua cea mai sângeroasă după alegerile parlamentare israeliene desfăşurate pe 27 octombrie.