Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Restricții de circulație în mai multe țări din Uniunea Europeană

Până ne vom întoarce la viaţa pe care o ştiam în urmă cu un an, încă avem condiţii speciale de călătorie. Franţa a introdus noi restricţii, iar Germania nu mai primeşte călători din mai multe regiuni.

de Andreea Milea

la 31.01.2021 , 21:09

  • Relaxarea restricțiilor de circulație mai are de așteptat, la nivelul Uniunii Europene

De la miezul nopţii, cei cu vârsta peste 11 ani care sosesc în Franța din alte ţări europene trebuie să prezinte un test PCR cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înaintea deplasării. Chiar şi aşa, la destinaţie, autorităţile franceze recomandă insistent autoizolarea timp de o săptămână. Apoi turiştii pot face un al doilea test.

Tot cu test PCR negativ pot intra romanii si in Portugalia, ţară care oricum îi primeşte doar pe cei care au motive serioase pentru a intra în ţară.

Germania a închis zborurile pentru cei din Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Brazilia şi Africa de Sud. Şi cere statelor europene, inclusiv României, test PCR sau antigen cu rezultat negativ, efectuat cu 48 de ore înainte.

Vezi și

Cehia şi Belgia nu permit călătoriile decât în scop umanitar, de afaceri sau pentru studii.

În ceea ce priveşte certificatul de vaccinare care ne-ar putea ajuta să călătorim liber, fără restricţii, la nivelul Uniunii Europene încă sunt discuţii pentru implementarea lui.

Ce restricții de circulație au fost impuse în țările UE

Franţa: test PCR negativ cu 72 de ore înainte, 7 zile autoizolare, al doilea test PCR

Portugalia: test PCR negativ cu 72 de ore înainte

Germania: test PCR şi antigen cu 48 de ore înainte

Cehia interzice călătoriile neesenţiale

Belgia interzice călătoriile neesenţiale

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Restricții de circulație în mai multe țări din Uniunea Europeană