Video Funeraliile prinţului Philip vor avea loc la 17 aprilie, departe de ochii publicului. În fața Palatului Buckingham, britanicii au depus o mare de flori
Moartea prinţului Philip a îndurerat Regatul Unit. Timp de opt zile, Marea Britanie este în doliu naţional: cu steagurile coborâte în bernă şi salve de tun trase în onoarea prinţului consort în marile oraşe şi pe navele de război. În urmă cu puţin timp, Palatul Buckingham a confirmat că funeraliile vor avea loc pe 17 aprilie, departe de ochii publicului.
- Sicriul prințului Philip va fi depus la Castelul Windsor.
- Este şi locul în care va fi înmormântat prinţul consort, alături de alţi 20 de membri ai familiei regale precum regele Henry al VIII-lea şi părinţii reginei Elisabeta a II-a.
41 de salve de tun au fost trase de pe navele britanice de război, din oraşele Regatului Unit, ale Australiei şi din Gibraltar, în memoria Prinţului Philip.
De când au aflat vestea, britanicii au făcut loc de pelerinaj la Castelul Windsor şi în faţa Palatului Buckingham, unde au depus o mare flori.
Doar aşa îl pot omagia pe soţul reginei Elisabeta a II-a. Din cauza pandemiei, nici funeraliile de stat nu vor avea loc, aşa cum prevede protocolul regal.
- Prinţul Philip nu va avea o înmormântare regală. Regina Elisabeta a II-a, forțată să aleagă 30 de...
- VIDEO. Căsătoria Prințului Philip cu Regina Elisabeta a Marii Britanii. Imaginile care au scris istorie
- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
- Turistă, filmată în timp ce ia un pui de wombat de lângă mama lui pentru o poză, în Australia. Tânăra şi-ar...
- Napoli, zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă, noaptea trecută. Oamenii au fugit speriaţi din case, o...
Sicriul prințului Philip va fi depus la Castelul Windsor
Cel mai probabil, ceremonia religioasă va avea loc pe 17 aprilie, la capela St. George, scrie presa britanică. Este şi locul în care va fi înmormântat prinţul consort, alături de alţi 20 de membri ai familiei regale precum regele Henry al VIII-lea şi părinţii reginei Elisabeta a doua.
Regina Elisabeta a II-a: ”De multe ori, ne consultam cu privire la discursurile mele, înainte. Şi după cum vă imaginaţi, părerile lui erau exprimate într-un mod prea direct”.
Prințul Philip: ”Mereu am făcut cum am crezut că e cel mai bine. Nu îmi pot schimba, dintr-o dată, modul în care fac lucrurile.”
Prințul Harry se va întoarce în Regat pentru ceremonie
Conform restricţiilor din Regatul Unit, doar 30 de oameni vor putea participa la înmormântare. Toţi membri ai familiei regale. Prinţul Harry, autoexilat în Statele Unite, se va întoarce în regat pentru ceremonie. Nu se ştie dacă soţia sa, Meghan, care este însărcinată, va lua parte la eveniment.
Prinţul Charles: ”Energia sa era uimitoare, în felul în care a ştiut să fie un sprijin pentru mama, o perioadă atât de îndelungată. Ceea ce a făcut reprezintă un succes uimitor, după părerea mea”.
Moartea ducelui de Edinburgh a avut ecou în lumea întreagă. Iar lideri de stat şi personalităţi precum Dalai Lama sau preşedintele Statelor Unite Joe Biden l-au omagiat. Majestatea Sa rămâne în istorie drept cel mai longeviv prinţ consort.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰