Furios, Zelenski îl acuză pe Putin că a încălcat armistițiul energetic cerut personal de Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a ignorat solicitarea Statelor Unite și a încălcat armistițiul energetic, lansând un atac masiv asupra Ucrainei în noaptea de 2 spre 3 februarie, cu peste 70 de rachete şi 450 de drone. Nouă persoane au fost rănite în atacuri. Activitatea echipei de negociere va fi adaptată, a ameninţat liderul ucrainean, fără a detalia ce înseamnă acest lucru.
Volodimir Zelenski îl acuză pe Vladimir Putin că a încălcat armistițiul energetic cerut personal de Donald Trump, lansând un atac masiv asupra infrastructurii Ucrainei chiar într-una dintre cele mai reci zile ale iernii. Săptămâna trecută, Rusia și Ucraina au declarat că au oprit atacurile asupra infrastructurii energetice a celeilalte părți, însă nu au căzut de acord asupra duratei armistițiului.
Zelenski, despre atacul Rusiei: Rușii au încălcat solicitarea lui Trump
Donald Trump a anunțat joia trecută că Vladimir Putin a acceptat, la solicitarea sa, să oprească timp de o săptămână atacurile asupra Kievului, din cauza gerului extrem din această perioadă. La acel moment, Kievul nu mai fusese lovit din 24 ianuarie, deşi ruşii mai lanseseră atacuri în Ucraina. Luni, Zelenski a confimat că ruşii nu mai atacaseră de câteva zile ţinte energetice în Ucraina, deşi "inamicul" a continuat să atace "logistica".
Tot luni, Kremlinul a explicat luni că Moscova s-a angajat să-şi suspende atacurile asupra infrastructurii ucrainene doar până duminică, 1 februarie. Pauza pare să fi fost legată de discuțiile trilaterale din Abu Dhabi din 23-24 ianuarie, unde, potrivit Financial Times, s-a discutat un armistiţiu energetic.
Prima rundă s-a încheiat fără rezultate concrete şi a abordat "teritoriul, garanţiile (de securitate) şi alte aspecte". A doua rundă de discuţii a fost programată pentru duminica 1 februarie, dar au fost amânată deoarece cele trei părţi trebuiau să "îşi coordoneze agendele", potrivit Kremlinului.
"Rușii au ignorat din nou eforturile părții americane. A existat o solicitare din partea președintelui Statelor Unite de a se abține de la lovituri asupra sectorului energetic și a infrastructurii critice - știți despre asta - pe durata întâlnirii echipelor noastre de negociere. Președintele american a spus că trebuie evitate atacurile timp de o săptămână. A fost o decizie foarte importantă.
Practic, acest "armistițiu energetic" a început vineri noapte (n.r. 30 ianuarie), iar în noaptea aceasta, din punctul nostru de vedere, rușii au încălcat promisiunea. Ori Rusia consideră acum că o săptămână are mai puțin de patru zile, în loc de șapte, ori mizează cu adevărat pe război și pur și simplu au așteptat cele mai reci zile ale acestei ierni, când temperaturile pe o mare parte din teritoriul Ucrainei sunt sub -20°C", a declarat Zelenski în cadrul conferinței de presă comune cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Kiev.
Zelenski: Ucraina va adapta activitatea echipei sale de negociatori după atac
Liderul de la Kiev a subliniat că rușii au atacat cu 71 de rachete și 450 de drone, crescând intensitatea pentru a lovi în cel mai friguros moment al iernii, la minus 20 de grade Celsius. El a dat asigurări că va discuta cu partea americană în legătură cu acest atac și a exprimat speranța că partenerii internaționali nu vor rămâne tăcuți față de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Totodată Zelenski a subliniat că Ucraina are nevoie de mai multe rachete pentru sistemele Patriot.
Zelenski a precizat şi că activitatea echipei de negociere va fi adaptată după atacul Rusiei din cursul nopţii asupra instalaţiilor energetice ucrainene, care a implicat un număr record de rachete balistice - 32, fără a detalia ce înseamnă acest lucru.
Următoarea rundă de negocieri de pace cu oficiali ruşi şi americani urmează să înceapă miercuri, 4 februarie la Abu Dhabi. Delegaţia rusă va fi din nou condusă de amiralul Igor Kostiukov, şeful serviciilor de informaţii militare, a confirmat marţi Kremlinul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰