Furtul tezaurului dacic: Suspecții vor fi audiați azi în instanță. Cazierul bogat al lui Bernhard Zeeman
Persoanele reținute în cazul furtului artefactelor dacice de la Muzeul Drents din Assen vor fi audiate vineri de un tribunal olandez, potrivit De Telegraaf. Între timp, autoritățile îl caută în continuare pe un al patrulea suspect, surprins de camerele de supraveghere într-un magazin de bricolaj din Assen.
- Imagini din Muzeul Drents, la o săptămână după jaful tezaurului dacic. DETALII la Observator 17:00
- Ce sunt asigurările Unit-Linked. Guda: "La majorat, ai o sumă garantată pentru copil"
Unul dintre suspecți, Bernhard Zeeman, în vârstă de 34 de ani, are un cazier infracțional grav. El a fost condamnat anterior pentru tâlhărie în oraşul Heerhugowaard, unde a jefuit o familie sub ameninţarea armei. Poliția și Parchetul au făcut public numele său joi seară, după ce acesta a fost reținut pentru posibila implicare în furtul de la Muzeul Drents. Autoritățile au dezvăluit și identitatea celuilalt suspect arestat: Douglas Chesley Wendersteyt.
Cazierul bogat unui suspect - Bernhard Zeeman
Echipa de investigație încearcă să stabilească traseul celor doi suspecți după furt. Deși poliția a efectuat percheziții la domiciliile acestora din Heerhugowaard, obiectele furate nu au fost găsite. Se crede că cei doi refuză să coopereze, motiv pentru care anchetatorii au apelat la ajutorul populației, solicitând informații suplimentare despre cei implicați.
- Poliţia olandeză a făcut publică identitatea a doi dintre suspecţii arestaţi în legătură cu furtul...
- Marcel Ciolacu: "Sperăm să dăm o veste bună românilor". Premierul spune ca tezaurul dacic furat s-ar putea...
- EXCLUSIV. Suspecţii în cazul furtului tezaurului dacic nu vor să facă declaraţii. Ce spun vecinii despre ei
- Un cuplu, printre cei trei suspecţi arestaţi în legătură cu furtul tezaurului dacic: "Păreau oameni normali. El...
- Furtul tezaurului dacic. Oamenii au pus mână de la mână 5.000 € pentru proprietarul Golf-ului furat de hoți,...
Jaful din Heerhugowaard (2014). Bernhard Zeeman a fost condamnat în 2014 la 5 ani și jumătate de închisoare pentru un jaf extrem de violent. Acesta, împreună cu doi complici, a pătruns într-o locuință după ce o fetiță de 12 ani le-a deschis ușa. Părinții și cei doi copii au fost legați și amenințați cu o armă, iar hoții au furat bijuterii și un Audi A6.
După o urmărire spectaculoasă a poliției, cei trei infractori au reușit să scape, dar au fost prinși ulterior datorită emisiunii de investigații "Opsporing Verzocht".
Amenințarea unei femei însărcinate (2018) În 2018, Zeeman a fost eliberat condiționat, dar a recidivat rapid. El și-a amenințat fosta parteneră, însărcinată: "Te voi omorî pe tine și pe copilul tău"
În momentul arestării, poliția a descoperit asupra sa două arme de foc, un Browning și un Zoraki, împreună cu muniție. Drept urmare, a fost condamnat la încă un an de închisoare și obligat să execute și restul pedepsei pentru jaful din Heerhugowaard.
Chiar și după această sentință, Zeeman a continuat să aibă probleme cu legea, fiind arestat pentru distrugere și conducere sub influența alcoolului.
Ce rol a avut Zeeman în furtul tezaurului dacic
Momentan, implicarea exactă a lui Bernhard Zeeman și a lui Douglas Chesley Wendersteyt în furtul de la Assen nu este clară.
De asemenea, poliția nu a oferit detalii despre o femeie aflată în arest preventiv, suspectată că ar fi avut un rol în furtul aurului dacic. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile sunt rezervate în privința declarațiilor oficiale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰