Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gaspard Ulliel a murit la 37 de ani. Actorul francez s-a lovit de un alt schior pe o pârtie

Actorul Gaspard Ulliel a murit azi la vârsta de 37 de ani în urma unui accident la schi care a avut loc marţi. El s-a lovit de un alt schior la intersecţia a două pârtii în stațiunea La Rosière, a scris Le Parisien.

de Redactia Observator

la 19.01.2022 , 17:22

Actorul Gaspard Ulliel a fost recuperat de CRS Alpes, cu sprijinul medicului staţiei, după accident. Actorul era inconştient la sosirea ajutoarelor, relatează news.ro. A fost transportat cu elicopterul către spitalul din Grenoble, puţin după ora 17.00. Potrivit Jandarmeriei, pronosticul era rezervat. O anchetă a fost deschisă în cazul morții sale scrie Le Figaro. 

La 19 ani la apărut în „Les Égarés” de André Téchiné alături de Emmanuelle Béart. A fost un soldat în Primul Război Mondial în „Un long dimanche de fiançailles” de Jean-Pierre Jeunet care i-a adus premiul César pentru „tânără speranţă” în 2005.

Fiul a doi stilişti, el l-a interpretat pe celebrul creator Yves-Saint Laurent în filmul biografic realizat de Bertrand Bonello în 2014. În 2017, a câştigat un premiu César pentru cel mai bun rol în „Juste la fin du monde” de Xavier Dolan.

Articolul continuă după reclamă

În plan internaţional, el a participat în serialul Marvel „Moon Knight”, difuzat din 30 martie pe platforma Disney+.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Gaspard Ulliel a murit la 37 de ani. Actorul francez s-a lovit de un alt schior pe o pârtie