Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Geamuri antiglonț, aur de 24K și candelabre. Cum va arăta noua sală de bal de la Casa Albă

Donald Trump a început să demoleze aripa de est a Casei Albe. În locul clădirii în care se afla biroul soţiei sale, Melania Trump, preşedintele american vrea să construiască o sală de bal de aproape 9 mii de metri pătraţi. Construcţia va costa aproximativ 250 de milioane de dolari, iar Trump spune că va achita totul cu bani din donaţii.

de Redactia Observator

la 22.10.2025 , 14:08

Buldozerele şi excavatoarele au început să dezmembreze bucată cu bucată părţi din faţada aripei de est a Casei Albe. În locul în care se afla intrarea istorică care, timp de decenii, i-a intâmpinat pe vizitatorii Casei Albe, se află astăzi un morman de moloz.

Clădirea este construită pe mai multe niveluri, iar la al doilea etaj se află biroul Melaniei Trump şi al personalului ei. La parter, e o sală de evenimente pentru 200 de persoane. Donald Trump vrea să extindă capacitatea cu încă 800 de locuri şi să o transforme într-o sală de bal. Valoarea proiectului e de 250 de milioane de dolari, bani strânşi din donaţii şi din contribuţia lui Donald Trump.

"În această seară, avem multe legende în această sală. De aceea suntem aici, pentru a vă sărbători, deoarece ați donat sume enorme de bani pentru construirea primei săli de bal de la Casa Albă. De peste 150 de ani, Casa Albă și-a dorit o sală de bal, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, deoarece nu a avut niciodată un agent imobiliar", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.

Articolul continuă după reclamă

Aripa de Est a fost construită în timpul administrației președintelui Franklin Roosevelt, în 1942. Donald Trump a militat pentru construirea unei săli de bal încă din 2016, când i-a oferit lui Barack Obama 100 de milioane de dolari pentru proiect. Noua clădire va avea un interior opulent, cu candelabre şi coloane poleite cu aur. Geamurile sălii vor fi realizate cu sticlă antiglonţ. Aici, vor avea loc dineuri grandioase în onoarea şefilor de stat străini.

Nu sunt singurele schimbări la Casa Albă

Preşedintele american a decis să paveze Grădina Trandafirilor din jurul Biroului Oval, proiectată acum 60 de ani, pentru a organiza evenimente în aer liber. Amprenta sa însă se vede cel mai tare în interior. În biroul în care sunt primiţi cei mai importanţi lideri de stat, au fost atârnate de 3 ori mai multe tablouri, iar pereţii au fost decoraţi cu ornamente din aur.

"Acesta e noul şi îmbunătăţitul Birou Oval. Devine din ce în ce mai frumos. O să avem grijă de el cu multă dragoste şi aur de 24 de carate", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.

Noile decoraţiuni ale lui Donald Trump nu au fost apreciate de toată lumea. Pe reţelele sociale, americanii spun că ornamentele sunt, de fapt, din plastic şi au fost cumpărate cu 60 de dolari din magazinele de bricolaj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Geamuri antiglonț, aur de 24K și candelabre. Cum va arăta noua sală de bal de la Casa Albă