Video George Clooney, premiat la Veneția după o carieră de aproape cinci decenii: "Ştiu ei ceva ce eu nu ştiu?"
George Clooney a fost vedeta ceremoniei de deschidere la Festivalul de Film de la Veneţia. Premiat pentru întreaga carieră, a strălucit pe covorul roşu alături de soţia lui, Amal, şi a avut un discurs impresionant despre familie şi îmbătrânire. Seara a fost completată de ovaţiile de după proiecţia filmului "Ink", al regizorului britanic Danny Boyle.
În aplauzele unei săli arhipline, George Clooney a urcat pe scenă pentru a primi trofeul Leul de Aur, încununarea unei cariere de 48 de ani, în care a jucat în 98 de producţii, a regizat 11 şi a obţinut două Oscaruri. Festivalul de la Veneţia îi este cel mai drag. Prima lui participare a fost în 1998, iar de-a lungul timpului a mers acolo cu primul film regizat, dar şi pentru a se logodi cu Amal Alamuddin. Discursul lui de mulţumire a fost savuros.
George Clooney a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră
"Când ţi se spune că vei primi un premiu pentru întreaga carieră, îţi vin în minte două lucruri: primul este ce onoare incredibilă este asta, şi al doilea este: oare ştiu ei ceva ce eu nu ştiu? Aţi vorbit cu medicii mei, nu-i aşa?", a spus George Clooney.
George Clooney a vorbit foarte sincer şi despre cum se simte la vârsta a treia.
"Am 65 de ani. Totul este învăluit în melancolie. Literalmente: te speli pe dinţi şi îţi spui: „Dinţii mei arătau mult mai bine înainte“.", a afirmat Clooney.
Starul din Ocean's Eleven a ajuns apoi la tema viitorului de care se cam teme. Crede că Statele Unite traversează o perioadă nefericită din cauza administraţiei Trump.
"Există un cuvânt foarte bun, „kakistocraţie”, care se referă la o ţară condusă de cei mai puţin calificaţi oameni", a spus George Clooney.
George Clooney a atras atenţia şi asupra inteligenţei artificiale care ameninţă artiştii: "Aș vrea să evit să apar într-o reclamă la tampoane la 20 de ani după ce am murit"
Actorul a spus publicului de la Veneaţia că reuşeşte să trecă peste mometele grele cu ajutorul soţiei sale, Amal, căreia i-a sărutat mâna înainte de a urca pe scenă. Ei s-au ţinut de mână ca doi îndrăgostiţi şi pe covorul roşu. După ce a stat la poze, Clooney a făcut şi el pe fotograful.
De altfel, pe covorul roşu a fost o defilare impresionantă de ţinute. George Clooney a purtat un costum negru impecabil de la Giorgio Armani, iar Amal, o rochie lungă până la pământ croită la comanda ei în atelierele Tom Ford. J. Balvin a impresionat într-un costum supradimensionat, iar modelul Bianca Balti a luat ochii tuturor cu o rochie cu aripi.
Filmul "Ink", aplaudat timp de patru minute
Seara s-a încheiat cu proiecţia filmului „Ink” care descrie ascensiunea magnatului american Rupert Murodch în presa britanică după cumpărarea tabloidului „The Sun“. Producţia a fost aplaudată la scenă deschisă patru minute.
În seara aceasta va avea premiera mondială pelicula Wild Horse Nine cu John Malkovich şi Sam Rockwell în rolurile principale.
