Germania cheamă China la masa negocierilor. Olaf Scholz vrea să discute cu Xi Jinping despre "o pace justă în Ucraina"
Război în Ucraina. Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat marţi intenţia de a discuta despre o "pace justă" în Ucraina cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul întrevederii lor la Beijing, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Întâlnirea mea cu preşedintele Xi se va concentra şi asupra modului în care putem contribui în continuare la o pace justă în Ucraina", a scris Scholz pe reţeaua socială X, adăugând că a existat "un schimb intens între guvernele noastre de la ultima mea vizită în China". Potrivit presei oficiale chineze, Scholz a fost primit marţi dimineaţă de Xi Jinping, la sfârşitul vizitei sale de trei zile în China, cel mai mare partener comercial al Germaniei, cancelarul fiind însoţit de o delegaţie de miniştri şi importanţi oameni de afaceri.
Vizita lui Scholz are loc într-un moment în care UE se află în impas cu China
Această vizită survine în condiţiile în care Xi Jinping, care nu a condamnat niciodată în mod explicit războiul Rusiei împotriva Ucrainei, este vizat de criticile occidentale pentru apropierea sa faţă de Moscova şi de preşedintele rus Vladimir Putin. De asemenea, vizita şefului guvernului german are loc într-un moment în care Uniunea Europeană se află în impas cu China, pe care o acuză că a inundat piaţa europeană cu produse low-cost.
Preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, în timpul întrevederii cu Olaf Scholz la Beijing, că relaţiile cu Germania vor continua să se dezvolte în mod constant atât timp cât ambele ţări se vor respecta reciproc şi vor căuta "un teren comun", relatează Reuters.
- "Ucraina apără şi vecinii din România, Moldova şi Polonia de ameninţarea rachetelor şi dronelor ruseşti",...
- Zelenski se plânge că Ucraina nu a fost protejată la acelaşi nivel cu Israelul: "Shahed-urile din cerul Ucrainei...
- Ucraina cere sisteme Patriot de la România şi Polonia: "Apel către partenerii noştri să ia măsuri extraordinare...
"Trebuie să vedem şi să dezvoltăm relaţiile bilaterale într-un mod global dintr-o perspectivă strategică şi pe termen lung", i-a spus Xi cancelarului german la Beijing. "Atât timp cât ambele părţi se respectă reciproc, caută un teren comun păstrând diferenţele, comunică şi învaţă una de la cealaltă şi au o cooperare reciproc avantajoasă, relaţiile dintre cele două ţări vor continua să se dezvolte constant", i-a mai spus Xi lui Scholz.
În opinia cancelarului Scholz, concurenţa dintre China şi Germania ar trebui să fie una corectă, un punct pe care urma să-l sublinieze în discuţiile sale cu Xi. "La un moment dat vor exista şi maşini chinezeşti în Germania şi Europa. Singurul lucru care trebuie să fie întotdeauna clar este că concurenţa trebuie să fie corectă", le-a spus Scholz studenţilor de la Universitatea Tongji din Shanghai.
Înainte de întâlnirea cu Xi Jinping la Beijing, Scholz a mers în vizită în metropolele chineze Shanghai şi Chongqing. El a fost însoţit, printre alţii, de Ola Kallenius, preşedintele Mercedes-Benz, şi Oliver Zipse, directorul executiv al BMW, arătând importanţa pieţei chineze pentru cea mai mare economie a Europei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰