Un veteran de război și-a cedat vaccinul unei tinere de 23 de ani, bolnavă de cancer, în Italia: „Să își poată trăi zilele în deplină libertate”
Gest impresionant de umanitate. Un veteran de război din Calabria, Italia, în vârstă de 85 de ani, și-a cedat vaccinul anti-COVID-19 unei tinere de 23 de ani care suferă de cancer.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
S-a întâmplat în urmă cu câteva zile în Calabria, unde bărbatul, un veteran de război și fost miner din Gimigliano, localitate din provincia Catanzaro, și-a oferit ajutorul unei tinere dintr-un orășel aflat la câțiva kilometri distanță, Cicala. Fata de 23 de ani, bolnavă de cancer, a primit cadoul surpriză din partea lui Giuseppe Trapasso, potrivit Next Quotidiano.
Veteranul ar renunţa din nou la vaccin, dacă "altcineva are nevoie de el"
Vârstnicul și-a exprimat dorința ca vaccinul anti-COVID-19 pe care urma să-l facă să ajungă la un pacient fragil care, în opinia sa, ar fi avut dreptul să se vaccineze înaintea sa. I-a spus acest lucru medicului său, Pasquale Montilla, care este și oncolog.
„Mi-aș dori ca cei care au cel mai mult nevoie să facă vaccinul”, a spus bătrânul, potrivit La Stampa.
Medicul a identificat imediat destinatarul frumosului cadou în persoana unuia dintre pacienții săi foarte tineri, care a reușit astfel să facă primul pas spre imunizare.
„Cu câteva zile mai devreme m-a sunat mama unei fete, o pacientă de-ale mele, care încă aștepta vaccinul. Ea m-a întrebat: „Când va fi rândul fiicei mele?” Așadar, imediat ce Giuseppe mi-a spus că vrea să renunțe la doză, m-am gândit imediat la ea ” a povestit medicul.
Un gest care a unit două municipalități din provincia Catanzaro. Pe de o parte, Gimigliano, unde locuiește Giuseppe Trapasso; pe cealaltă parte Cicala, unde trăiește tânăra de 23 de ani care luptă împotriva cancerului de ceva vreme. O decizie de mare umanitate între două generații despărțite de peste o jumătate de secol, însă foarte apropiate în bătălia COVID-19. Familia tinerei a mulțumit veteranului de 85 de ani pentru ceea ce a făcut. Giuseppe Trapasso i-a transmis tinerei de 23 de ani „să își poată trăi zilele în deplină libertate”.
Acum, veteranul de război așteaptă să fie chemat din nou la vaccinare, când îi va veni rândul.
„Nu mi-a păsat la cine va merge vaccinul”, i-a explicat bătrânul jurnalistului italian Lorenzo Tosa, „mi-a păsat doar că poate salva o persoană mai tânără și mai nefericită decât mine. În cele din urmă sunt mereu acasă, în mediul rural, nu mă îngrijorează în mod deosebit că mă îmbolnăvesc. În mod clar, am cerut să mă pun din nou pe listă, vreau să fac vaccinul, dar fără să iau posibilitatea altora. Să nu rămână nimeni în urmă".
Pe rețelele de socializare au curs laudele la adresa vârstnicului, cu atât mai mult cu cât vine dintr-o regiune a Italiei deloc renumită pentru managementul sănătății, potrivit news.ro.
În Calabria, unde vaccinarea se derulează extrem de lent, o persoană a adăugat printre laude: „un gest generos care, sperăm, îi va face pe oameni să reflecteze asupra celor care provoacă întârzieri în vaccinarea persoanelor fragile, precum și a celor în vârstă".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰