Antena Meniu Search
x

Gianluca Vacchi, regele reţeleor de socializare, are mari probleme financiare

De la extravaganţe, la faliment. După ani la rând în care nu şi-a refuzat nicio plăcere, Gianluca Vacchi, regele reţelelor de socializare, trebuie să plătească nota. Are mari probleme financiare. O bancă italiană i-a pus sechestru pe mai multe proprietăţi şi pe un iaht. Ironici, internauţii îi caută deja un job, să se întreţină. 

Vezi și

De la extravaganţe, la faliment. După ani la rând în care nu şi-a refuzat nicio plăcere, Gianluca Vacchi, regele reţelelor de socializare, trebuie să plătească nota. Are mari probleme financiare. O bancă italiană i-a pus sechestru pe mai multe proprietăţi şi pe un iaht. Ironici, internauţii îi caută deja un job, să se întreţină. 

A ridicat ostentaţia şi luxul la rangul de filosofie de viaţă. Vacanţe de vis, petreceri pe iaht, 11 milioane de oameni îi urmăresc fiecare postare.

În iunie, clubul bucureştean în care a fost DJ a fost plin ochi. Mii de fani români au petrecut până dimineaţă alături de extravagantul italian.

Moştenitorul unei multinaţionale, Gianlucca Vacchi ar putea fi obligat, însă, să îşi schimbe stilul de viaţă. Banca i-a pus sechestru pe un iaht şi mai multe proprietăţi, în contul unei datorii neplătite de 10 milioane de euro. 

Pe acelaşi subiect

Se speculează că italianul ar fi încasat 25.000 de euro numai de la clubul bucureştean. Prea puţin însă pentru a acoperi cheltuielile Don Juan-ului care în fiecare dimineaţă face crioterapie la minus 16 grade pentru a rămâne tânăr.

Invidiat şi criticat în egală măsură pentru viaţa de multe stele pe care o duce, odată cu apariţia veştii sechestrului, cea mai usturătoare palmă a venit de la internauţi. 

O pagină a fost creată pe facebook pentru a strânge bani pentru Vacchi, iar o alta a fost intitulată "Să îi găsim lui Gianlucca" o slujbă. 

De la 25 la 45 de ani, Gianlucca Vacchi a făcut afaceri în 12 domenii. În prezent, la 50 de ani, este cel mai bun promoter al propriei persoane. "Dacă pot să anticipez plăcerea, prefer să o fac", spunea el într-un interviu. A anticipat însă, poate, prea mult, iar acum banca îşi cere banii înapoi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Gianluca Vacchi, regele reţeleor de socializare, are mari probleme financiare