Antena Meniu Search
x

Gollum, personajul din "Stăpânul Inelelor", ”judecat” în Turcia

Un tribunal din Turcia a desemnat o comisie de experţi pentru a studia. caracterul lui Gollum, binecunoscutul personaj din "Stăpânul Inelelor". Tribunalul judecă dosarul unui medic care l-a comparat pe preşedintele Regep Taiip Erdogan cu Gollum

Vezi și

Un tribunal din Turcia a desemnat o comisie de experţi pentru a studia. caracterul lui Gollum, binecunoscutul personaj din "Stăpânul Inelelor". Tribunalul judecă dosarul unui medic care l-a comparat pe preşedintele Regep Taiip Erdogan cu Gollum

Totul a început când un medic de provincie, simpatizant al opoziţiei turce, a postat pe o reţea socială imagini care ar fi dovedit asemănarea dintre preşedintele Erdogan şi Gollum.

Preşedintele s-a considerat insultat iar medicul a fost, mai întâi, exclus din sistemul medical de stat iar apoi trimis în judecată. Potrivit codului penal din Turcia, insulta la adresa şefului statului este un delict grav care poate atrage patru ani de închisoare sau chiar mai mult dacă este săvârşit în public.

În instanţă, medicul a susţinut că postarea fusese doar o glumă şi că, în opinia sa, Gollum nu este un personaj "rău".

Iar la cererea avocatului său, judecătorii şi procurorul au mărturisit că nu văzuseră niciunul din filmele în care apare grotescul erou. Aşa că, pentru a lămuri lucrurile, preşedintele tribunalului a convocat comisia formată din doi profesori universitari, doi psihologi şi un critic de film. Aceştia trebuie să stabilească dacă Gollum este, într-adevăr, malefic sau doar caraghios.

Procesul a fost deocamdată amânat până în februarie. Povestea poate părea doar amuzantă dar nu este deloc aşa: de când Erdogan a fost ales preşedinte, în 2014, peste 100 de oameni au fost judecaţi pentru insulte la adresa lui iar opt au fost chiar arestaţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Gollum, personajul din "Stăpânul Inelelor", ”judecat” în Turcia