Grupul comercial Amazon a solicitat un brevet de invenţie pentru "depozite zburătoare"
Potrivit schiţei anexate la cerere, ar fi vorba de dirijabile uriaşe staţionate la altitudinea de 13.700 de metri. Livrările ar fi efectuate de drone, iar depozitele ar fi aprovizionate de dirijabile mai mici sau alte tipuri de navete. Documentul susţine că, în acest sistem, dronele ar consuma mult mai puţin decât dacă ar trebui să decoleze de la sol.

Cererea a fost depusă, de fapt, acum doi ani, dar abia acum a fost depistată de experţii în tehnologie. Livrările prin drone au fost, deja, testate de Amazon.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰