Observator » Ştiri externe » Grupul Wagner recrutează și puşcăriaşi ucraineni pentru a-i trimite să lupte împotriva conaționalilor lor

Grupul Wagner recrutează și puşcăriaşi ucraineni pentru a-i trimite să lupte împotriva conaționalilor lor

Grupul Wagner recrutează și puşcăriaşi ucraineni pentru a-i trimite să lupte împotriva conaționalilor lor Grupul Wagner recrutează și puşcăriaşi ucraineni pentru a-i trimite să lupte împotriva conaționalilor lor - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 25.01.2023, 13:24 | Modificat la 25.01.2023, 13:44

Grupul de mercenari Wagner vrea să recruteze acum și puşcăriaşi ucraineni, transferaţi în închisori din Rusia, pentru a fi trimişi pe frontul din Ucraina, susține Statul Major al armatei ucrainene, potrivit de Agerpres.

Grupul de mercenari Wagner este desfăşurat în ultimul timp în Donbas (estul Ucrainei), unde - potrivit Moscovei - ajută armata rusă să înregistreze progrese semnificative.

"Rusia recrutează puşcăriaşi ucraineni care au fost duşi cu forţa în închisorile din Rusia. Compania militară privată Wagner recrutează în mod intens astfel de persoane în special în Krasnodar", susţine Statul Major al armatei ucrainene.

Conform unor surse, mercenarii Wagner încearcă să-i recruteze pe deţinuţii care execută pedepse pentru delicte grave.

Articolul continuă după reclamă

Wagner vrea să recruteze deținuții care execută pedepse pentru delicte grave

Postul de televiziune american CNN a relatat marţi despre tacticile folosite pe front de acest grup de mercenari, care numără mii de condamnaţi ruşi în rândurile lor.

Este vorba de acei condamnaţi care formează adeseori primul val într-un atac şi care suferă cele mai multe pierderi, până la 80%, potrivit serviciilor de informaţii ucrainene.

Organizaţia pentru drepturile deţinuţilor ruşi "Rusi sidiaşciaia" ("Rusia întemniţată", RS) a declarat, la rândul său, că aproximativ 40.000 de puşcăriaşi recrutaţi de grupul de mercenari Wagner au fost ucişi, au dezertat, au fost răniţi sau capturaţi ca prizonieri în Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Pe de altă parte, guvernatorul instalat de Rusia în regiunea ucraineană Doneţk, Denis Puşilin, a declarat miercuri că unităţi ale companiei militare Wagner au făcut progrese la Bahmut, oraş unde se dau în prezent lupte în cartiere care erau înainte controlate de trupele ucrainene, potrivit Reuters şi AFP.