Keir Starmer îl acuză pe Elon Musk de "minciuni și dezinformare" legate de bandele de violatori din UK
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat pe Elon Musk de "minciuni și dezinformare" după ce miliardarul american a publicat pe X o serie de comentarii în care susţine că guvernul de la Londra nu ia măsuri pentru a opri bandele de violatori din ţară.
Miliardarul american Elon Musk, devenit un consilier cheie al președintelui Donald Trump, l-a acuzat în ultimele zile pe Keir Starmer că pe vremea când era procuror nu a reușit să obţină condamnări în cazul unor grupări acuzate de viol şi abuz sexual asupra minorilor.
"În Marea Britanie, infracţiunile grave, cum ar fi violul, necesită aprobarea parchetului înainte ca poliţia să îi poată pune sub acuzare pe suspecţi. Cine era în fruntea procuraturii când bandele de violatori au putut să exploateze fete tinere fără a fi nevoite să se confrunte cu justiţia? Keir Starmer", a scris Elon Musk la începutul anului pe platfoma X. "Ar trebui să aibă loc noi alegeri în Marea Britanie", a adăugat el.
Totodată Musk a menţionat şi un caz vast de exploatare sexuală a peste 1.500 de fete în nordul Angliei, între 1997 şi 2013. Majoritatea celor responsabili erau bărbaţi din Pakistan, iar autorităţile au fost acuzate pentru că nu au luat măsuri în acest caz, alimentând discursul extremei-drepte despre o poliţie "cu două viteze".
Starmer a răspuns luni în cadrul unei conferinţe de presă că a abordat "direct" infracțiunile "complet revoltătoare" în calitate de director al Procuraturii, și a lăsat impresia că-l acuză pe Elon Musk, care în ultimele zile a cerut eliberarea din închisoare a unui britanic de extremă-dreapta Tommy Robinson, că "a răspândit minciuni și dezinformări".
- Zeci de oameni sunt blocaţi într-un pub din Marea Britanie de trei zile. Nu pot pleca din cauza zăpezii care a...
- Lovitură majoră dată de Parchetul European: cum a fost dezmembrată o rețea care vindea la negru mașini de lux
- Interdicţia impusă de Biden pe care Trump o va revoca în prima zi de mandat. Problema eolienelor: "Înnebunesc...
- SUA a primit o investiție de 20 de miliarde $ de la un miliardar din Emirate. Unde merg banii: "S-ar putea să dea...
- Trump nu exclude folosirea forţei pentru a obţine controlul Groenlandei și a canalului Panama
"Cei care răspândesc minciuni și dezinformare cât de mult posibil, nu sunt interesați de victime, sunt interesați de ei înșiși", a declarat Starmer, într-un atac perceput a fi la adresa lui Elon Musk. Tototdată a avertizat că oamenii "care îl susţin pe Tommy Robinson nu sunt interesați de justiție", ei susțin un bărbat care a ajuns la închisoare pentru că aproape că "a prăbușit" un caz referitor la bandele de violatori.
Elon Musk sprijină un extremist şi atacă din nou guvernul laburist
De când laburiştii au venit la putere în iulie în Marea Britanie şi de la revoltele anti-imigranţi şi anti-musulmani care au zguduit ţara în vară, Elon Musk şi-a înmulţit comentariile despre societatea britanică, considerând că un "război civil" este "inevitabil" în această ţară şi că investitorii străini fug acum din ţară.
El a atacat în special guvernul lui Keir Starmer, acuzat că i-a reprimat prea dur pe protestatari şi că este la conducerea unui "stat poliţienesc tiranic" şi a publicat recent mesaje de susţinere pentru Tommy Robinson, acuzat că a alimentat violenţa anti-imigranţi de vara trecută. Pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, acesta a fost condamnat la sfârşitul lunii octombrie la 18 luni de închisoare pentru încălcarea unui ordin judecătoresc din 2021 care îi interzicea să reia remarci defăimătoare despre un refugiat sirian.
El este urmărit de peste un milion de oameni pe X, de unde fusese interzis înainte de a fi repus în drepturi după preluarea platformei de către Elon Musk. "Eliberaţi-l pe Tommy Robinson!", a scris Elon Musk pe 2 ianuarie pe contul său de X. "De ce este Tommy Robinson în detenţie pentru că a spus adevărul?", a spus Elon Musk. Tommy Robinson, figură cunoscută a extremei-drepte britanice, fondator în 2009 a Ligii de Apărare Engleză (English Defence League), un mic grup de huligani, a fost deja condamnat de mai multe ori în ultimii ani, în special pentru tulburarea ordinii publice.
Guvernul laburist al lui Starmer a respins recent o anchetă națională privind bandele de violatori care au vizat tinere vulnerabile din nordul Angliei, argumentând că există deja o serie de anchete pe această temă și un raport din 2022 ale cărui concluzii sunt încă în curs de implementare, aminteşte POLITICO.
Un raport comandat de statul britanic în 2014 şi realizat de activista şi profesoara Alexis Jay a constatat că aproximativ 1.400 de copii vulnerabili au fost vizați și abuzați sexual în orașul Rotherham, din nordul Angliei, între 1997 și 2013. Jay a criticat "eșecuri colective" în sistemul de protecţie socială și a spus că autoritățile locale au nu a reușit să-i confrunte pe autorii abuzurilor, de origine pakistaneză, în parte pentru că unii angajați se temeau să nu fie etichetataţi drept rasişti. Concluziile acelui raport și o anchetă locală ulterioară privind cazuri similar în orașul Oldham, au devenit de atunci "arme" pentru extrema dreaptă a politicii britanice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰