Imaginea care face înconjurul lumii: Cum a fost surprinsă ambasadoarea bulgară în Luxemburg: “Nu pălăria contează, ci ce se află sub ea”
O fotografie în care ambasadoarea bulgară în Luxemburg Maya Dobreva apare lângă Marele Duce Henri a devenit virală în contextul alegerilor vestimentare mai puțin obișnuite făcute de reprezentanta oficială a Bulgariei.

O fotografie în care ambasadoarea bulgară în Luxemburg Maya Dobreva apare lângă Marele Duce Henri a devenit virală în contextul alegerilor vestimentare mai puțin obișnuite făcute de reprezentanta oficială a Bulgariei.
Fotografia a fost postată pe site-ul Ministerului bulgar de Externe la sfârșitul lunii septembrie, însă a fost remarcată abia după o săptămână.
"Cei doi au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale și întărirea contactelor economice și culturale dintre cele două state", conform comunicatului ce însoțește fotografia. Nimic mai banal, însă atenția cititorilor a fost atrasă de costumul de culoare bleu al ambasadoarei și de accesoriile afișate de aceasta. Pălăria, împodobită cu pene și cu panglici, a fost unul dintre principalele puncte de interes.

- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
- Turistă, filmată în timp ce ia un pui de wombat de lângă mama lui pentru o poză, în Australia. Tânăra şi-ar...
- Napoli, zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă, noaptea trecută. Oamenii au fugit speriaţi din case, o...
- Condamnare pentru fizicianul român implicat în atacul asupra consulatului rus din Marsilia. Cum şi-a justificat...
- Partidul lui Viktor Orban propune modificarea Constituţiei Ungariei. Maghiarii cu dublă cetăţenie ar putea fi...
Deși unii au comentat că această combinație de haine și accesorii nu este cu totul lipsită de gust, alții s-au declarat scandalizați de alegerile ambasadoarei, considerate improprii pentru întâlnirea cu un cap încoronat. Criticul bulgar de modă Lyubomir Stoykov a caracterizat această ținută drept "o imitație ieftină a stilului aristocratic". Foștii colegi și oamenii care o cunosc pe Maya Dobreva s-au abținut de la remarci răutăcioase, invocând doar faptul că ambasadoarea este mai "excentrică".
Cancelarul german Angela Merkel, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și actualul premier britanic Theresa May, reprezintă tot atâtea exemple de femei în funcții înalte care nu se sfiesc să-și etaleze uneori preferințele pentru ținute mai fanteziste în culori vii și atrag criticile experților în modă.
"Nu pălăria contează, ci ce se află sub ea", a comentat ambasadoarea Dobreva pentru cotidianul 24 Chasa, adăugând că nu înțelege interesul publicului pentru ținuta sa, mai ales că respectiva ținută a fost o chestiune de protocol. "Cuvintele exacte folosite pentru a descrie ținuta pe care a trebuit să o port (conform notei de protocol pe care a primit-o anterior) erau: o rochie de după-amiază, pentru servirea ceaiului. Nu trebuia să fie o rochie de seară și nici o rochie în culori închise. Trebuia să aleg și o pălărie sau alte accesorii pentru cap. Poate părea nostim pentru o țară ca a noastră, dar aici această ținută nu este considerată drept nostimă sau ieșită din comun", a explicat ea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰