Video Imagini dramatice de la concertul lui Travis Scott, unde au murit opt tineri într-o busculadă: "Ne poate ajuta cineva aici, foarte repede?"
Opt tineri au murit şi alţi 300 au fost răniţi la un festival de muzică din Texas. Tragedia a avut loc când fanii s-au îmbulzit pentru a ajunge mai aproape de scenă în timpul unui concert al rapperului Travis Scott, partenerul lui Kylie Jenner. Cu puţin timp înainte de a se forma busculada, Drake urcase şi el pe scenă ca invitat-surpriză.
Ca într-un film de groază, poliţia şi paramedicii acordă primul ajutor celor căzuţi la pământ, în timp ce restul tinerilor se distrează pe ritmurile muzicii. Sunt clipele de coşmar de la concertul lui Travis Scott, după ce sute de oameni s-au călcat în picioare pentru a ajunge mai aproape de scenă.
În zona VIP, erau atât de multe trupuri pe jos, oamenii care au leşinat erau scoşi din mulţime, iar medicii încercau să-i resusciteze, îi întorceau pe o parte. Aveau feţele înnegrite, albastre. Nu am mai văzut cum arată moartea niciodată.
În timpul haosului, rapperul şi-a întrerupt de mai multe ori prestaţia şi a cerut paznicilor să intervină.
Cu toate acestea, concertul a continuat chiar şi atunci când ambulanţele se aflau în mulţime. Inclusiv Kylie Jenner, partenera lui Travis Scott, a fost criticată după ce a postat imagini de la concert în care apare şi o ambulanţă.
Reacția poliției, după tragedia de la concertul lui Travis Scott
Larry Satterwhite, reprezentant Poliţia Houston: Se pare că totul s-a întâmplat într-un interval de câteva minute. Dintr-o dată, am avut mai mulţi oameni căzuţi la pământ, unii au intrat în stop cardio-respirator.
Pentru unii dintre ei, medicii nu au mai putut face nimic. Cea mai tânără victimă este un copil de 10 ani. 300 de oameni au fost trataţi la un spital de campanie din Houston. Este finalul tragic al unui festival la care au luat parte 50.000 de oameni şi care a fost aşteptat un an din cauza pandemiei. Evenimentul Astroworld a fost organizat de Travis Scott, iar acum oamenii cer ca rapperul să fie tras la răspundere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰