IMAGINI ŞOCANTE! Îi curge SÂNGE din ochi, urechi, scalp, mâini şi picioare, iar medicii nu au o explicaţie pentru boala misterioasă
Un elev din India se confruntă cu o maladie misterioasă, pe care nici măcar medicii nu au reuşit să o înţeleagă.
Un elev din India se confruntă cu o maladie misterioasă, pe care nici măcar medicii nu au reuşit să o înţeleagă.
În urmă cu trei ani, Akhilesh Raghuvanshi, în vârstă de 13 ani, a început să plângă cu lacrimi de sânge, medicii neputând să explice ce se întâmplă, scrie The Sun.
Ulterior, băiatul a început să sângereze din urechi, gură, cap, mâini şi picioare, iar astfel de sângerări se pot petrece şi până la de zece ori pe zi.
"Îmi curge sânge din ochi, din urechi, din nas, din mâini sau din picioare - de peste tot.Se poate întâmpla o dată pe zi sau uneori de zece ori într-o zi. Alteori, sângerările se opresc chiar şi câteva luni. Însă, în ultimele două săptămâni am sângerat în fiecare zi", povesteşte băiatul.
Acesta spune că nu-l doare atunci când sângerează, dar că uneori suferă de dureri de cap.
Cei mai buni medici din India au dat un diagnostic neoficial de Haemolacria - o boală din cauza căreia bolnavul plânge cu lacrimi de sânge - însă nu au reuşit să ofere o explicaţie clară pentru starea băiatului.
"Am consultat cei mai buni medici din India. Niciunul nu a părut să înţeleagă ce se întâmplă. Mi-e frică pentru viaţa copilului meu. Ştiinţa medicală trebuie să aibă un răspuns. Fac apel la toţi medicii din lume să intervină pentru a-l salva pe fiul meu", a declarat tatăl copilului, Arun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰