Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În ce condiţii sunt cazaţi sportivii în satul olimpic. "Doamne! Sunt făcute din carton. Este plastic"

Mai sunt doar două zile până la ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Aproape toţi sportivii au ajuns deja în capitala Franţei şi până să înceapă competiţiile se antrenează intens. Mulţi se plâng de condiţiile de cazare din satul olimpic. Toate paturile sunt de carton iar saltelele au fost confecţionate din plastic reciclabil. În toate camerele lipseşte aerul condiţionat, aşa că multe federaţii au cumpărat unităţi mobile de răcorire. 

de Redactia Observator

la 24.07.2024 , 22:29

După ce au intrat în apartamentele puse la dispoziţie de organizatori, cel mai mare şoc al sportivilor a fost legat de paturi: "Doamne! Sunt făcute din carton. Este plastic. Duritate moderată, moderată. Cum sunt pe cealaltă parte? Dure. Nu vrem asta".

Paturi de carton pentru sportivi

Aşa că soluţia pentru ca aceşti înotători din Noua Zeelandă să se odihnească a fost un topper. Şi confortul termic este o problemă. La Paris temperaturile vor sări zilele următoare de 30 de grade, numai că în camere nu există instalaţii de aer condiţionat. 

Vezi și

"Ţările care au vrut să adauge aer condiţionat cred că au plătit în plus. Noi avem unitate de aer condiţionat şi acum în camera noastră sunt 22,4 grade Celsius. Avem şi un ventilator pe care îl folosim noaptea pentru că aerul condiţionat face gălăgie", spune Harry Mcnulty, jucător de rugby. Acum, antrenamentele şi odihna sunt mai importante ca niciodată. Lotul româniei la gimnastică merge la sală zilnic pentru ca visul unei medalii să devină realitate. Sportivii au însă parte şi de relaxare în satul olimpic. 

Pe acelaşi subiect

Noua Zeelandă a întors toate privirile când şi-a primit sportivii cu o ceremonie specială. Parisul abia aşteaptă să dea startul celei mai importante competiţii a lumii. Pe Turnul Eiffel au luminat cercurile olimpice, dar turiştii care au vrut să se apropie au fost dezamăgiţi pentru că în zonă sunt amenajate deja arenele sportive. 

"Este pentru prima dată când văd turnul Eiffel şi nu avem acces. Am mers la un restaurant de lângă turn pentru a-l vedea mai aproape. Este dezamăgitor", spune un turist din Filipine.

Celine Dion ar urma să cânte la JO 2024

Celine Dion ar urma să cânte din nou la deschiderea Jocurilor Olimpice, aşa cum a făcut-o în 1996. Artista a ajuns deja la Paris şi a făcut poze cu fanii, cărora le-a oferit şi autografe. "Ar fi o poveste formidabilă pentru că este o artistă mare şi sunt extrem de fericit să poată să vină la această ceremonie de deschidere alături de noi", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Sportivii au deja planuri şi după încheierea competiţiei, mai ales culinare. "După ce se încheie Jocurile Olimpice voi mânca orice. Vin, brânză. Eu nu mănânc carne aşa că acesta va fi singurul aliment tăiat de pe listă dar voi mânca toate bunătăţile. O să merg la toate patiseriile. O să mânănc mult", mărturiseşte Sunny Choi. "Clătite. Mâncaţi câte clătite puteţi dacă sunteţi în Paris", adaugă Noelle Malkamaki.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis deja recomandări românilor care vor ajunge la Paris. Turiştii vor avea nevoie în permanenţă de un act de identitate asupra lor. În plus nu au voie cu bagaje mari, obiecte periculoase, băuturi alcoolice sau materiale pirotehnice. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » În ce condiţii sunt cazaţi sportivii în satul olimpic. "Doamne! Sunt făcute din carton. Este plastic"