Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Înmormântarea Arethei Franklin a fost un spectacol plin de emoţii şi de controverse

Aretha Franklin a fost înmormântată aseară, la finalul unor funeralii marcate de elogii, rugăciuni, glume şi controverse. Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost criticat pentru că nu şi-a putut lua ochii de la tânăra cântăreaţă Ariana Grande.

de Redactia Observator

la 01.09.2018 , 22:09

Aretha Franklin a fost înmormântată aseară, la finalul unor funeralii marcate de elogii, rugăciuni, glume şi controverse. Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost criticat pentru că nu şi-a putut lua ochii de la tânăra cântăreaţă Ariana Grande, iar pastorul bisericii în care a avut loc ceremonia este acuzat că a atins-o într-un mod indecent.

Îmbrăcată într-o rochie neagră, considerată de jurnaliştii străini mult prea scurtă pentru a fi purtată la un astfel de eveniment, Ariana Grande a atras mai ales atenţia lui Bill Clinton.

În biserica decorată cu buchete imense de lavandă şi trandafiri albi şi roz, fostul lider de la Casa Albă a privit-o insistent pe artistă, în timpul prestaţiei sale. 

Vezi și

La finalul melodiei, pastorul care a condus ceremonia chiar ar fi pipăit-o pe Ariana Grande. El a fost acuzat şi că a făcut glume pe seama originii latine a cântăreţei.

Asaltat de critici, bărbatul a prezentat scuze pentru gestul controversat. 

Charles Ellis, pastorul bisericii în care a avut loc ceremonia: "Îi cer scuze sincer, din nou, Arianei dacă am jignit-o în vreun fel. Ultimul lucru pe care îl vreau este să distrag atenţia de la această zi în care este vorba doar despre Aretha Franklin."

Mai bine de şapte ore a durat ceremonia de adio dedicată Arethei Franklin. Patru mii de persoane au umplut biserica în care familia,  prietenii, dar şi fanii cântăreţei şi-au amintit-o, pe ritmuri de gospel, pe regina muzicii soul. 

Atmosfera a fost când festivă, când sobră.

Poleit cu aur de 24 de carate şi acoperit cu trandafiri, sicriul a fost urcat apoi într-un Cadillac alb.

Alte peste 130 de maşini roz, dar şi mii de fani au umplut străzile din Detroit, oraşul în care a crescut artista americană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Înmormântarea Arethei Franklin a fost un spectacol plin de emoţii şi de controverse