Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două state americane au fost lovite de inundații devastatoare (Video)

Statele Unite se confruntă cu fenomene extreme. În timp ce incendiile fac ravagii pe coasta de vest, sud-estul ţării este sub ape. Uraganul Sally, clasat la categoria a doua, a lovit statele Florida şi Alabama şi a provocat inundaţii istorice. Până acum, cel puţin un om a murit, iar mai bine de jumătate de milion de locuinţe au rămas fără curent electric.

de Redactia Observator

la 17.09.2020 , 23:29

  • Cel puțin o persoană a murit din cauza inundațiilor.

Acoperişuri smulse precum foile de hârtie, copaci puşi la pământ şi străzi transformate în râuri.

Uraganul Sally a lovit cu o forţă nebăbuită Alabama şi Florida. 

Forţa vântului a depăşit 160 de kilometri pe oră. Nici TIR-urile nu au putut rămâne pe loc. 

Vezi și

Pagubele sunt uriaşe. 570 de mii de familii au rămas fără curent electric. 

La marginea Golfului Mexic, oraşul Pensacola este complet inundat. În patru ore, a plouat cât în patru luni. Nivelul apei a ajuns la un metru şi jumătate, maşinile au fost acoperite până la plafon, iar casele sunt aproape scufundate. 

Retrogradat la nivel de furtună tropicală, Sally se îndreaptă acum spre Georgia şi Carolina de Nord. 

Un studiu recent arată că fenomenele extreme sunt în creştere în Statele Unite ca urmare a încălzirii globale. Pe coasta de vest, în California, Oregon şi statul Washington, incendiile au mistuit peste două milioane de hectare în ultimele săptămâni. Provoacă îngrijorare şi calitatea aerului de aici. În Oregon, numărul oamenilor care vizitează Camera de Gardă cu probleme respiratorii a crescut cu 10 la sută în ultima săptămână.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Două state americane au fost lovite de inundații devastatoare (Video)