Extremiştii din Iran: Trebuie să acționăm pentru a construi o armă nucleară. Fie o construim, fie o dobândim

Discuțiile din interiorul cercurilor conservatoare de la Teheran privind posibilitatea dezvoltării unei arme nucleare se intensifică, pe fondul escaladării atacurilor SUA-Israel, devenind tot mai vizibile și mai apăsate, potrivit unor surse din Iran, relatează Reuters.

de Luca Bădilă

la 27.03.2026 , 14:37

Iranul ar putea regândi strategia nucleară. Voci influente de la Teheran cer dezvoltarea bombei - Hepta

După ce Garda Revoluționară a preluat controlul, în urma uciderii liderului suprem Ali Khamenei la începutul războiului, pe 28 februarie, pozițiile dure în privința politicii nucleare câștigă teren, au declarat două surse iraniene de rang înalt.

Deși Occidentul a suspectat de mult timp că Iranul dorește să obțină arma nucleară, sau cel puțin capacitatea de a o produce rapid, Teheranul a negat constant acest lucru, invocând faptul că Khamenei ar fi interzis armele nucleare din motive religioase și subliniind apartenența la Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT).

Una dintre surse a precizat că nu există încă o decizie de schimbare a doctrinei nucleare și că Iranul nu a hotărât să dezvolte bomba, însă voci influente din establishment cer tot mai insistent o revizuire a acestei politici.

Articolul continuă după reclamă

Voci influente cer schimbarea doctrinei nucleare

Atacurile SUA-Israel asupra Iranului, survenite în timpul negocierilor privind programul nuclear, ar fi schimbat calculele strategice, convingând unii oficiali că Iranul nu are de câștigat dacă renunță la opțiunea nucleară sau rămâne în cadrul NPT.

Ideea retragerii din NPT, invocată anterior de tabăra dură, este discutată tot mai frecvent în presa de stat, alături de posibilitatea, până de curând tabu, ca Iranul să urmărească deschis obținerea unei arme nucleare.

Politicieni și analiști cer deschis construirea bombei nucleare

Agenția Tasnim, afiliată Gărzii Revoluționare, a publicat un articol în care susține că Iranul ar trebui să se retragă cât mai curând din NPT, menținând însă un program nuclear civil.

Politicianul conservator Mohammad Javad Larijani a cerut, de asemenea, suspendarea participării la tratat: "NPT ar trebui suspendat. Ar trebui să evaluăm dacă ne mai este util. Dacă da, revenim. Dacă nu, îl pot păstra."

Anterior, televiziunea de stat a difuzat un comentariu în care se afirma că opinia publică cere dezvoltarea unei arme nucleare: "Trebuie să acționăm pentru a construi o bombă nucleară. Fie o construim, fie o obținem."

Politica nucleară este discutată și în cercurile de putere, unde există divergențe între tabăra dură, inclusiv Garda Revoluționară, și alte segmente ale conducerii privind oportunitatea unei astfel de decizii.

Oficialii iranieni au mai amenințat în trecut cu retragerea din NPT ca tactică de negociere, fără a face însă acest pas, iar actuala dezbatere ar putea avea și acest rol.

Cât de rapid ar putea Iranul să dezvolte o armă nucleară

Rămâne neclar cât de rapid ar putea Iranul să dezvolte o armă nucleară, în contextul în care infrastructura sa a fost afectată de săptămâni de bombardamente.

Israelul a avertizat în repetate rânduri că Iranul este la doar câteva luni distanță de capacitatea de a produce o bombă, invocând programele sale de îmbogățire a uraniului și dezvoltare balistică.

Analiștii spun că obiectivul Iranului a fost, până acum, statutul de "stat prag", capabil să producă rapid o armă nucleară, fără a suporta costurile politice ale deținerii acesteia.

Comandanții Gărzii Revoluționare au avertizat anterior că Iranul ar putea recurge la dezvoltarea unei arme nucleare dacă existența regimului este amenințată, condiție care ar putea fi îndeplinită în contextul actualului război.

Luca Bădilă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Știați că puteți solicita la Termoenergetica o recalculare a facturilor?
Observator » Ştiri externe » Extremiştii din Iran: Trebuie să acționăm pentru a construi o armă nucleară. Fie o construim, fie o dobândim