Video SURSE: Nicuşor Dan are trei variante pentru premier, dintre care una e Ilie Bolojan
La aproape o săptămână de la căderea Guvernului, încă se caută premier. Liderii PSD şi UDMR vor refacerea coaliţiei de guvernare, dar nucleul dur din PNL nici nu vrea să audă. Soluţia de compromis ar putea fi un premier tehnocrat la Palatul Victoria. Potrivit surselor Observator, președintele Nicușor Dan va convoca la finalul săptămânii consultări oficiale la Palatul Cotroceni.
Social-democraţii insistă pentru refacerea coaliţiei cu liberalii, dar cu aceeaşi condiţie:
"România înseamnă mai mult decât Ilie Bolojan. Putem avea rapid un guvern dacă se aşează toată lumea, în mod onest, la masă. Eu nu am orgolii. [...] dacă pentru România se va găsi o soluţie potrivită, atâta timp cât acea soluţie înseamnă refacerea coaliţiei fără Ilie Bolojan", a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
Şi UDMR agreează formula.
"Noi în acest moment încercăm să refacem coaliţia, trebuie majoritate, altfel nu ai cum să guvernezi. [...] Refacerea coaliţiei cu un premier care ar fi votat de toată lumea", a spus liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Ce soluţie de compromis şi-ar dori Nicuşor Dan
Aşa revine pe masă un scenariu mai vechi.
PNL şi USR nu vor alianţă cu PSD
Partidul Naţional Liberal şi USR se menţin pe poziţii - nu vor alianţă cu PSD. Aripa anti-Bolojan din PNL încearcă totuşi să schimbe decizia din partid şi face presiuni pentru un nou guvern cu social-democraţii.
"PNL nu va mai face parte dintr-o coaliţie împreună cu PSD, lucrurile sunt clare aici, deşi văd în spaţiul public tot felul de încercări de a ne readuce la masa discuţiilor. [...] Aşteptăm în continuare ca soluţia să vină de la cei care au declanşat această criză - PSD, AUR", a spus Mircea Abrudean, preşedintele Senatului.
"PSD se comportă schizofrenic, mă scuzaţi, are mai multe personalităţi. Când era la guvernare critica guvernul ca şi când ar fi din opoziţie. Dar, în schimb, mai vrea să aibă o partidă de dragoste cu partidele cu care a avut guvern în trecut", a spus senatorul USR Ştefan Pălărie.
Pentru rezolvarea crizei guvernamentale, unul din liderii importanţi ai PNL vorbeşte chiar de alegeri anticipate.
"E puţin probabil să se ajungă la anticipate, dar nu ar trebui excluse ca parte a soluţiei, dacă celelalte soluţii nu funcţionează", a spus primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
George Simion: Dacă ne dă premierul mâine, guvernăm mâine
Pe fondul neînţelegerilor, liderul AUR se pregăteşte să ajungă la putere. Sorin Grindeanu le-a dat asigurări astăzi ambasadorilor UE că acest lucru nu se va întâmpla.
"Eu nu îmi doresc să guvernez nici cu PSD, nici cu PNL, dacă mă întrebaţi pe mine. [...] Busola noastră este să guvernăm. Dacă ne dă premierul mâine, guvernăm mâine", a scris pe Facebook George Simion.
Preşedintele Nicuşor Dan ar putea convoca partidele parlamentare la consultări oficiale pentru formarea guvernului la finalul acestei săptămâni. Surse politice spun că sunt posibile mai multe runde de discuţii până când se va găsi un premier care va trece de votul Parlamentului. Aceleaşi surse politice spun că, de această dată, şeful statului este decis să traseze sarcini clare noului executiv.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
