Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Live Text Oficiali americani: SUA și-a mutat bombardierele B-2 mai aproape de Iran

Iranul şi Israelul au lansat noi atacuri reciproce în cursul dimineţii de sâmbătă, la o zi după ce Teheranul a declarat că nu va negocia programul său nuclear, în timp ce Europa încerca să menţină active discuţiile de pace, relateză Reuters. Potrivit unor oficiali americani, Statele Unite își mută bombardierele B-2 pe insula Guam, din Oceanul Pacific.

de Redactia Observator

la 21.06.2025 , 21:14

Israelul și Iranul continuă să se atace reciproc în a noua zi a conflictului. Urmăriți pe observatornews.ro LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 21:15 Iranul va avea o ripostă "şi mai devastatoare" la continuarea "agresiunii" israeliene, a atenţionat sâmbătă preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, în a 9-a zi de război între cele două ţări inamice, informează AFP.

"Riposta noastră la continuarea agresiunii regimului sionist va fi şi mai devastatoare", a declarat Pezeshkian într-un apel telefonic dat preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit unor declaraţii difuzate de agenţia oficială IRNA.

Articolul continuă după reclamă

Pezeshkian i-a spus lui Macron că Iranul va refuza să-şi suspende activităţile nucleare "indiferent de circumstanţe". "Suntem gata să discutăm şi să cooperăm pentru a construi încrederea în domeniul de activităţi nucleare paşnice, însă noi nu suntem de acord să reducem activităţile noastre nucleare la zero, indiferent de circumstanţe", a afirmat preşedintele iranian în timpul discuţiei sale telefonice cu Macron.

Potrivit IRNA, Masoud Pezeshkian i-a declarat lui Emmanuel Macron că dreptul ţării sale de a desfăşura activităţi nucleare paşnice nu poate să-i fie retras "de război".

"Iranul a anunţat întotdeauna că este gata să furnizeze garanţii şi să instaureze încrederea în ceea ce priveşte activităţile sale nucleare paşnice în cadrul dreptului internaţional", a afirmat Pezeshkian în timpul convorbirii telefonice. "Drepturile acordate ţărilor şi naţiunilor de către legislaţia internaţională nu pot fi retrase de ameninţări sau de război", a adăugat el.

UPDATE 18:08 Statele Unite mută bombardiere B-2 pe insula Guam, din Oceanul Pacific, au declarat sâmbătă pentru Reuters doi oficiali americani, în condițiile în care președintele Donald Trump analizează dacă SUA ar trebui să participe la atacurile Israelului împotriva Iranului.

Nu este clar, deocamdată, dacă această mutare a bombardierelor are legătură directă cu tensiunile din Orientul Mijlociu, potrivit Reuters

Bombardierul B-2 poate fi echipat cu bomba GBU-57 "Massive Ordnance Penetrator", care cântărește aproximativ 13.600 de kilograme și este concepută special pentru a distruge ținte aflate adânc sub pământ. Experții spun că această armă ar putea fi folosită pentru a ataca infrastructura nucleară a Iranului, inclusiv instalația de la Fordow.

Oficialii, care au vorbit sub protecția anonimatului, au refuzat să ofere alte detalii. Unul dintre ei a precizat că, până în acest moment, nu au fost date ordine pentru ca bombardierele să fie trimise mai departe de Guam. De asemenea, nu s-a precizat câte bombardiere B-2 sunt mutate. Ministerul american al Apărării (Pentagonul) nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta această informație.

UPDATE 18:21 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat sâmbătă că un atelier pentru producţia de centrifuge, maşini utilizate la îmbogăţirea uraniului, a fost lovit după noi atacuri israeliene împotriva sitului nuclear de la Isfahan, în centrul Iranului, informează AFP.

"Cunoaştem bine această instalaţie. Nu exista acolo materii nucleare şi, prin urmare, atacul nu va avea nicio consecinţă în termeni de radiaţie" asupra mediului, a declarat Rafael Grossi, directorul general al AIEA, agenţie ONU, citat într-un comunicat.

UPDATE 17:11 Serviciile israeliene pentru intervenţie în situaţii de urgenţă au anunţat sâmbătă că o dronă iraniană a lovit un imobil rezidenţial în Beit Shean, oraş din nordul Israelului, informează AFP.

Lovitura cu dronă nu a făcut nicio victimă umană, potrivit Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii. Potrivit Comandamentului pentru frontul intern (apărarea pasivă), sirenele de alertă antiaeriene au răsunat sâmbătă dimineaţa în mai multe zone din nordul Israelului, printre care Beit Shean, oraş în apropiere de frontiera cu Iordania, cunoscut pentru ruinele sale greco-romane.

UPDATE 16:25 Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că implicarea activă a Statelor Unite în războiul cu Israelul ar fi "foarte, foarte periculoasă pentru toată lumea", relatează Associated Press (AP).

El a făcut aceste declarații jurnaliștilor la Istanbul, în drumul său de întoarcere din Geneva, unde participase la discuții.

Araghchi a mai spus că o intervenție militară americană "ar fi extrem de regretabilă", potrivit The Guardian. 

UPDATE 15:30 MAE anunţă evacuarea din Iran a unui grup de 15 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora. Aceştia au fost transportaţi pe cale rutieră în Turcia şi apoi preluaţi de avioane Tarom de la Istanbul.

"În contextul intensificării atacurilor armate dintre Statul Israel şi Republica Islamică Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, urmare demersurilor Celulei de Criză a MAE, activată în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 de către ministrul afacerilor externe, care funcţionează în regim permanent 24/7, 15 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Republica Islamică Iran către Republica Turcia", anunţă sâmbătă MAE.

UPDATE 11:11 Ministrul Apărării israelian Israel Katz a confirmat, sâmbătă dimineaţă, că Said Izadi, şeful diviziei palestiniene a Forţei Quds, una din cele cinci unităţi ale Gărzii Revoluţionare iraniene, a fost ucis într-o lovitură aeriană israeliană asupra unei clădiri de apartamente din oraşul iranian Qom, potrivit agenţiei de presă israeliene TPS.

UPDATE 10:50 Două situri de producție de centrifuge au fost lovite în Iran, a declarat sâmbătă un oficial militar israelian. Siturile erau în Isfahan, un oraș central care găzduiește una dintre cele mai mari instalații nucleare ale Iranului, potrivit Sky News. Agenția de presă iraniană Fars a declarat, sâmbătă, că instalația nucleară de la Isfahan a fost ținta unui atac israelian. Centrifugele sunt utilizate pentru îmbogățirea uraniului, care poate fi folosit în scopuri interne, dar și pentru arme nucleare.

UPDATE 10:00 Israelul îşi continuă ofensiva pe toate fronturile. În a şaptea zi a războiului cu Iranul, statul evreu a anunţat că a lovit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă o instalaţie aparţinând Hezbollah, fondat în 1982 şi susţinut de Iran, în regiunea Naqoura din sudul Libanului, relatează AFP. "Acest sit a fost folosit de 'Forţa Radouane' a Hezbollah pentru a efectua atacuri teroriste împotriva civililor israelieni şi constituie o încălcare flagrantă a acordurilor dintre Israel şi Liban", a declarat armata într-un comunicat publicat la o zi după ce ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat mişcarea şiită libaneză să evite intervenţia în războiul cu Iranul.

UPDATE 09:30 Armata israeliană a anunţat sâmbătă dimineaţă că Iranul a lansat în cursul nopţii un nou atac cu rachete asupra Israelului, transmit DPA şi AFP. Apărarea antiaeriană israeliană a reuşit să incercepteze rachetele, fără a exista informaţii despre eventuale ţinte lovite de rachetele iraniene. În acelaşi timp, forţele aeriene israeliene au efectuat o serie de lovituri împotriva unor "obiective de stocare şi de lansare a rachetelor" din centrul Iranului, potrivit unui anunţ postat pe Telegram de armata israeliană. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte două au fost rănite într-un atac israelian asupra oraşului iranian Qom, conform presei iraniene.

UPDATE 09:01 Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că europenii nu vor fi utili pentru soluţionarea războiului dintre Iran şi Israel, în urma unei reuniuni la Geneva între miniştri de externe europeni şi iranian, relatează AFP. "Iranul nu vrea să discute cu Europa. Vor să discute cu noi. Europa nu va putea ajuta în aceasta chestiune", a declarat preşedintele american la sosirea sa în Morristown, New Jersey. Donald Trump a adăugat că termenul limită de două săptămâni pentru a lua o decizie privind o intervenţie directă a SUA în Iran este "maximum".

Iranul şi Israelul lansează noi atacuri după ce Teheranul a exclus negocierile pe subiectul nuclear

La scurt timp după ora 2:30 dimineaţa, ora Israelului (23:30 GMT, vineri), armata israeliană a avertizat asupra unui tir de rachete provenit din Iran, declanşând alerte de raid aerian în mai multe zone din centrul Israelului, inclusiv la Tel Aviv, precum şi în Cisiordania ocupată de Israel. Interceptări au fost vizibile pe cerul deasupra oraşului Tel Aviv, iar exploziile au răsunat în întreaga zonă metropolitană în timp ce sistemele de apărare antiaeriană ale Israelului au reacţionat.

În acelaşi timp, Israelul a lansat un nou val de atacuri asupra unor depozite de rachete şi a infrastructurii de lansare din Iran, a anunţat armata israeliană. Sirenele au sunat şi în sudul Israelului, a transmis serviciul naţional de urgenţă al Israelului. Un oficial militar israelian a declarat că Iranul a lansat cinci rachete balistice şi că nu există, deocamdată, indicii că vreuna ar fi atins ţinta. Nu au fost raportate victime în urma atacurilor.

Serviciul de urgenţă a publicat imagini care arată un incendiu pe acoperişul unui bloc de locuinţe cu mai multe etaje din centrul Israelului. Presa locală a relatat că incendiul a fost provocat de resturi provenite de la o rachetă interceptată. Israelul a început să atace Iranul vinerea trecută, susţinând că vechiul său inamic este pe punctul de a dezvolta arme nucleare. Iranul, care afirmă că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice, a ripostat cu atacuri cu rachete şi drone asupra Israelului.

Se presupune pe scară largă că Israelul deţine arme nucleare, deşi nu confirmă şi nici nu neagă acest lucru. Atacurile sale aeriene au ucis 639 de persoane în Iran, potrivit Human Rights Activists News Agency, o organizaţie pentru drepturile omului cu sediul în SUA, care monitorizează situaţia din Iran. Printre morţi se numără membri de rang înalt ai armatei şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear. În Israel, 24 de civili au fost ucişi în urma atacurilor cu rachete lansate de Iran, potrivit autorităţilor. Reuters nu a putut verifica în mod independent numărul victimelor de ambele părţi.

Iranul a vizat în mod repetat oraşul Tel Aviv, o zonă metropolitană cu aproximativ 4 milioane de locuitori şi centrul economic şi de afaceri al ţării, unde sunt situate şi unele active militare strategice. Israelul a anunţat că a lovit zeci de ţinte militare vineri, inclusiv locaţii de producere a rachetelor, un centru de cercetare din Teheran despre care a afirmat că este implicat în dezvoltarea armelor nucleare, precum şi facilităţi militare din vestul şi centrul Iranului.

Discuţiile înregistrează progrese reduse

Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a declarat că "nu există loc pentru negocieri cu Statele Unite până când agresiunea israeliană nu încetează". Cu toate acestea, el a sosit vineri la Geneva pentru discuţii cu miniştrii de Externe europeni, în cadrul cărora Europa speră să stabilească un drum înapoi spre diplomaţie. Preşedintele american Donald Trump a reiterat vineri că va avea nevoie de până la două săptămâni pentru a decide dacă Statele Unite ar trebui să intre în conflict de partea Israelului, un interval de timp suficient "pentru a vedea dacă oamenii îşi vin în fire", a spus el.

Trump a declarat că este puţin probabil să ceară Israelului să-şi reducă atacurile aeriene pentru a permite continuarea negocierilor. "Cred că este foarte greu să faci o astfel de solicitare acum. Dacă cineva câştigă, e puţin mai dificil decât dacă cineva pierde. Dar suntem pregătiţi, dispuşi şi capabili, şi am vorbit cu Iranul. Vom vedea ce se întâmplă", a spus Trump. Discuţiile de la Geneva au arătat puţine semne de progres, iar Trump a spus că se îndoieşte că negociatorii vor putea obţine o încetare a focului.

"Iranul nu vrea să vorbească cu Europa. Vrea să vorbească cu noi. Europa nu va putea ajuta în acest caz", a afirmat Trump. Sute de cetăţeni americani au fugit din Iran de la începutul războiului aerian, potrivit unui document al Departamentului de Stat american consultat de Reuters. Reprezentantul Israelului la ONU, Danny Danon, a declarat vineri în faţa Consiliului de Securitate că ţara sa nu va opri atacurile "până când ameninţarea nucleară a Iranului nu va fi desfiinţată". Reprezentantul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, a cerut acţiuni din partea Consiliului de Securitate şi a spus că Teheranul este alarmat de informaţiile privind posibila implicare a SUA în război.

Rusia şi China au cerut o dezescaladare imediată. Un oficial iranian de rang înalt a declarat pentru Reuters că Iranul este pregătit să discute despre limitarea îmbogăţirii uraniului, dar va respinge orice propunere care i-ar interzice complet această activitate, "mai ales acum, sub atacurile Israelului".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Oficiali americani: SUA și-a mutat bombardierele B-2 mai aproape de Iran