Antena Meniu Search
x

Galerie foto Italia. Stare de urgență pe insula Lampedusa, unde aproape 7.000 de migranți au sosit în doar 24 de ore. Autoritățile locale sunt copleșite

Italia este în stare de urgenţă, după ce, în doar 24 de ore, pe insula mediteraneană Lampedusa au debarcat aproape 7.000 de migranţi.

de Redactia Observator

la 14.09.2023, 13:26

 Primarul a decretat stare de urgenţă şi a cerut intervenţia armatei după ce insula şi-a dublat practic numărul locuitorilor. 

În mai puţin de 36 de ore, acolo au ajuns 120 de bărci cu aproape şapte mii de oameni, cei mai mulţi din Tunisia.

Numărul migranţilor, mai mare decât cel al locuitorilor insulei Lampedusa

Miercuri dimineaţă erau înregistraţi aproximativ 5.112 migranţi din Africa, ce au debarcat pe mica insulă mediteraneană în ultimele 24 de ore, dar sosirile migranţilor au continuat pe parcursul zilei.

Pe acelaşi subiect

În prezent, numărul migranţilor care au ajuns în Lampedusa este de aproximativ 6.800, cu câteva sute mai mult decât numărul locuitorilor insulei.

Autorităţile italiene sunt copleşite de situaţie

Primarul din Lampedusa, Filippo Mannino, a cerut guvernului condus de Giorgia Meloni să ia "măsuri de urgenţă", inclusiv intervenţia armatei.

"Nu am văzut niciodată aşa ceva, cu zeci şi zeci de mici ambarcaţiuni escortate sau acroşate de unităţile de salvare din faţa portului, şi altele care reuşeau să vină direct" pe ţărm, a declarat primarul, care a vorbit despre "cifre (de migranţi) care deja sunt nesustenabile în această insulă". "Avem nevoie de intervenţia armatei", a indicat el.

Singura tabără de refugiaţi de pe insulă are doar 400 de locuri

Migranţii care debarcă în Lampedusa sunt de obicei conduşi la unica tabără de refugiaţi de pe insulă, ce poate găzdui însă numai aproximativ 400 de persoane. Prin urmare, autorităţile italiene transportă migranţii de acolo către alte centre de primire şi identificare, adesea în Sicilia.

Potrivit Ministerului de Interne al Italiei, peste 120.000 de migranți au sosit în Italia în acest an pe mare. Printre aceștia se numără peste 11.000 de minori neînsoțiți.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Italia. Stare de urgență pe insula Lampedusa, unde aproape 7.000 de migranți au sosit în doar 24 de ore. Autoritățile locale sunt copleșite