Jaf de 9 milioane de euro la Muzeul Renoir din Franța. Hoții au fugit cu opere de artă
Jaf de milioane de euro pe Riviera Franceză. Doi hoți au pătruns, marți dimineață, în Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer și au fugit cu patru opere de artă evaluate la aproximativ 9 milioane de euro. Planul lor a fost însă dat peste cap de camerele de supraveghere și de intervenția poliției: în timpul fugii, suspecții au abandonat două dintre tablouri.
Doi hoți au pătruns în clădire și au furat patru opere de artă, însă fuga lor nu a decurs conform planului: două dintre lucrări au fost abandonate în timp ce suspecții încercau să scape de poliție. Potrivit The Guardian, operele furate au o valoare estimată la 9 milioane de euro, potrivit administrației locale din Cagnes-sur-Mer.
Cele patru tablouri sunt "Madame Pichon”, "Madame Colonna Romano", "Coco citind" și "Tânără la fântână", potrivit La Depeche.
Filmul jafului
Cei doi suspecți au pătruns în muzeu cu puțin timp înainte de ora 6.00, potrivit primarului orașului Cagnes-sur-Mer, Bryan Masson. Sistemul de supraveghere video al orașului i-a surprins pe cei doi, iar poliția a pornit în urmărirea lor. În timpul fugii, hoții au abandonat două dintre cele patru opere pe care le luaseră din muzeu.
Potrivit Nice-Matin, hoții au tăiat un gard metalic pentru a putea pătrunde în muzeu și au profitat de schimbarea turei de patrulare a agenților de pază.
"Aceste fapte sunt deosebit de grave", a reacționat primarul orașului Cagnes-sur-Mer, Bryan Masson. "Să ataci Muzeul Renoir înseamnă să ataci o parte din istoria și patrimoniul orașului Cagnes-sur-Mer"
Primarul Bryan Masson a declarat că suspecții au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere și că au reușit să scape de polițiști.
Incidentul are loc într-un moment în care furturile de opere de artă din Europa sunt din nou în vizorul autorităților. Europol a avertizat recent că jafurile de artă au devenit mai violente și că, în locul unor grupări specializate care operau în trecut, sunt implicate tot mai mult grupări ad-hoc și persoane recrutate inclusiv prin intermediul rețelelor sociale. Astfel, jaful de la Cagnes-sur-Mer se înscrie într-o serie de incidente care au alimentat îngrijorările privind securitatea muzeelor europene.
Unul dintre cele mai spectaculoase exemple recente este jaful de la Muzeul Luvru din Paris, din octombrie 2025. Atunci, hoții au amenințat agenți de pază și vizitatori și au furat bijuterii evaluate la aproximativ 88 de milioane de euro, printre acestea aflându-se și tiara împărătesei Eugénie.
Europol a indicat ulterior jaful de la Luvru drept un exemplu relevant pentru noua tendință observată în furturile de artă din Europa.
