Video Autostrada de peste 90 de milioane de euro se crapă din nou. Diferența de nivel depășește un metru
Mai puțin de 13 kilometri. Atât a reușit România să inaugureze în acest an în materie de autostrăzi. Doar că, pe lângă faptul că inaugurăm puțin, și autostrăzile deja existente încep să aibă probleme. Este și cazul autostrăzii A10 Sebeș - Turda, unde, încă din luna iulie, au fost introduse restricții de circulație din cauza repetatelor alunecări de teren. Reparaţiile ar fi trebuit să înceapă deja de o lună. Dar, așa cum suntem deja obișnuiți, la noi orice muncă începe... cu o pauză. Iar în tot acest timp, autostrada a ieșit din garanție.
Restricțiile de viteză au fost impuse la kilometrul 66 al autostrăzii A10 din cauza alunecărilor de teren care au afectat carosabilul. A treia oară în același loc.
Deşi lotul de 16 km, inaugurat in 2018, a ieşit din garanţie, CNAIR a convenit cu constructorul austriac ca lucrările de consolidare să fie realizate pe banii firmei, fiind invocate vicii ascunse. La inceputul lunii iulie, compania de drumuri a anunţat că firma are la dispozitie 30 de zile pentru găsirea si proiectarea unei soluţii, iar mai apoi încă două luni pentru lucrări.
"Este un termen identificat sau armonizat pe cale ambiabilă pentru că, aşa cum ştiţi, perioada de garanţie a trecut. Deci POOR (n.r. constuctorul) nu mai este ţinută de niciun contract în relaţia cu CNAIR", spune Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
În ultimele săptămâni, muncitorii au înlăturat doar porţiuni din parapete pe o distanță de aproximativ 50 de metri și au montat acest sistem rudimentar de monitorizare a diferenței de nivel… nu știu să vă explic cum funcționează, dar valorile sunt notate cu vopsea pe asfalt.
Denivelări și crăpături au început deja să apară și în afara locului cu probleme, iar, dacă nu se intervine, ar putea fi afectat inclusiv sensul opus. Au început să apară crăpături chiar şi la distanţă destul de mare...de 50 de metri de locul în care sunt deja probleme. Deci pare doar chestiune de timp până când şi aici se va surpa întreaga porţiune.
"Treburi româneşti. Toate se mişcă mai greu. Aşa e la noi".
"Lucrările cred că sunt făcute... treacă-meargă. Adică totul se face rapid, s-a încasat banii şi nu se mai face recepţia cum trebuie şi asta e", spun şoferii.
Pentru lotul de 16 kilometri, statul Roman a plătit peste 90 milioane euro.
