JO 2016: Satul Olimpic de la Rio de Janeiro a fost inaugurat
Satul Olimpic a fost inaugurat, duminică, la Rio de Janeiro, pentru Jocurile programate în perioada 5-21 august, dar două echipe, Australia și Brazilia, au refuzat să se instaleze din cauza unor probleme de finisare.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Satul Olimpic a fost inaugurat, duminică, la Rio de Janeiro, pentru Jocurile programate în perioada 5-21 august, dar două echipe, Australia și Brazilia, au refuzat să se instaleze din cauza unor probleme de finisare
“Satul Olimpic nu este sigur și nu este pregătit”, potrivit delegației australiene, care a evocat “toalete blocate” sau “apă care curge din plafon și care face bălți în apropierea cablurilor și firelor”.
În urma unui control efectuat sâmbătă seara, “apa a curs de-a lungul pereților și a existat un miros puternic de gaz în unele apartamente și un scurtcircuit electric”, a precizat șefa delegației australiene, Kitty Chiller, într-un comunicat.
“Clădirea noastră nu este locuibilă”, a afirmat Chiller în fața presei, în afara Satului Olimpic.
Potrivit unui purtător de cuvânt al delegației de la Antipozi, Comitetul de organizare Rio2016 testează în prezent sistemul de instalații sanitare, la recomandarea Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Kitty Chiller a asigurat că delegațiile britanică, neozeelandeză și nu numai se confruntă cu aceleași probleme.
În fața criticilor, Comitetul de organizare a angajat 500 de muncitori și le-a dat ca termine două zile să termine lucrările.
Echipa britanică, una dintre primele care s-a instalat în Satul Olimpic, în urmă cu o săptămână, a precizat, pe un ton mai diplomatic, că a întâlnit “unele dificultăți de întreținere, care sunt normale pentru noile construcții”.
Chiar și brazilienii, ai căror reprezentanți la nouă discipline trebuiau să se cazeze duminică în noile locuințe, au proferat să rămână la hotel, așteptând efectuarea reparațiilor.
Organizatorii au replicat că este vorba de simple “ajustări”, care se întâmplă la toate Jocurile Olimpice.
Numeroase delegații și-au decorat deja clădirile în care locuiesc, precum Franța, care va împărți un imobil cu Elveția și Israelul, sau Slovenia, cu un “I feel Slovenia” (Simt Slovenia, îbn limba engleză), prezentat similar cu un “I feel love”.
În total, 207 delegații, printre care și una formată, în premieră, din refugiați, vor fi găzduite în cele 31 de imobile înconjurate de verdeață care compun Satul Olimpic. O primă parte a delegației României (care numără în total 97 de sportivi și 7 rezerve) a ajuns duminică la Rio.
Satul Olimpic se va afla sub o supraveghere atentă, după arestarea, joi, a unei celule formate din zece brazilieni care proiecta un atentat în timpul Jocurilor, conjugată cu actele teroriste din ultima vreme (Istanbul, Nisa, Kabul, Germania), care amintesc de spectrul Olimpiadei din 1972 de la Munchen, când un comando palestinian a luat ostatici israelieni și a omorât 11 dintre aceștia.
Dispozitivul de securitate pentru JO 2016 a fost desfășurat de duminică și numără 85.000 de membri ai forțelor de securitate, 47.000 de polițiști și 38.000 de militari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰