Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jurnaliştii englezi au pus mâna pe un RAPORT SECRET! Ce pregăteşte Vladimir Putin a ŞOCAT pe toată lumea

Un raport de evaluare realizat de armata britanică și intrat în posesia jurnaliștilor de la publicația The Times oferă o concluzie îngrijorătoare.

de Redactia Observator

la 16.08.2016 , 08:11

Un raport de evaluare realizat de armata britanică și intrat în posesia jurnaliștilor de la publicația The Times oferă o concluzie îngrijorătoare.

Potrivit The Times, există informații conform cărora președintele rus Vladimir Putin folosește conflictul cu Ucraina drept repetiție pentru un război cu Occidentul. Mai mult, potrivit documentului, în cazul unui conflict armat cu Rusia, capacitățile militare ale armatei britanice și cele ale aliaților săi din NATO sunt inferioare.

În raport se precizează faptul că forțele rusești își îmbunătățesc tehnica utilizării armelor grele în combinaţie cu mijloace electronice sofisticate de război, care blochează semnalele radio și fac inutile dronele.

Articolul continuă după reclamă

“În cazul unei confruntări directe între NATO și Rusia, trebuie să recunoaștem că Rusia are în prezent un avantaj semnificativ față de capacitățile militare ale Marii Britanii. Avem nevoie să găsim modalități inteligente de a combate la nivel tactic Rusia, adversarii noștri având arme net superioare celor din dotarea armatei britanice”, se arată în raportul întocmit în martie.

Conform documentului, Marea Britanie trebuie să fie mai bine pregătită pentru un “război al viitorului”, în care orice devine o armă – de la bombe, blindate şi drone, până la postările de pe Twitter și Facebook.

În plus, modul în care Vladimir Putin înțelege propaganda a fost transformat în armă, care este utilizată pentru a influența voința populației fără să se tragă măcar un foc de armă, scrie frip.ro.

Jurnaliștii The Times susțin că raportul se bazează pe informații obținute în timpul exercițiilor militare efectuate în Ucraina.

“Experiența forțelor pro-occidentale ucrainene, care de doi ani și jumătate luptă cu unități nedeclarate ale armatei ruse și cu separatiştii pro-ruși în estul Ucrainei, este utilizată pentru a explica în mod clar complexa maşină de război a Rusiei”, scrie The Times.

“Rusia orientează energie colosală spre controlul informațiilor în Ucraina de Est, care îi permite fără nicio interferență să manipuleze opinia publică. Informaţiile care nu respectă versiunea rusă internă a evenimentelor sunt foarte repede eliminate. (…) Reflectarea pierderilor în luptă a forțelor ruse a fost controlată, eliminată din rețelele sociale și de multe ori negată”, se mai arată în raport.

În documentul întocmit sub comanda generalului Sir Nick Carter, șeful armatei britanice, se mai spune că Rusia are o artilerie de înaltă calitate și arme anti-blindaj foarte bune.

“Subfinanțarea armelor anti-tanc ar putea provoca probleme în caz de război cu Rusia”, anunță raportul, care precizează, de asemenea, că protecția dinamică a vehiculelor blindate rusești ar putea fi străpunsă doar de grenadele anti-tanc Javelin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Jurnaliştii englezi au pus mâna pe un RAPORT SECRET! Ce pregăteşte Vladimir Putin a ŞOCAT pe toată lumea