Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Justiţia spaniolă autorizează reimpunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în Catalonia

Justiţia spaniolă a dat vineri undă verde reimpunerii unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii - începând din acest weekend, timp de cel puţin o săptămână - în mai multe oraşe mari din Catalonia, inclusiv la Barcelona, după ce numărul cazurilor de covid-19 a crescut puternic în regiune, relatează AFP, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 16.07.2021 , 17:36

Justiţia spaniolă autorizează reimpunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în Catalonia - Profimedia

Tribunalul Superior al Justiţiei din Catalonia a anunţat că a aprobat implementarea unei interdicţii de circulaţie ”între orele (locale) 1.00 (2.00, ora României) şi 6.00 (7.00, ora României), până la 23 iulie, în oraşele cu peste 5.000 de locuitori, în care incidenţa este mai mare de 400 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile”.

Oraşele şi satele încoinjurate parţial sau în totalitate de municipalităţi care îndeplinesc aceste criterii sunt, de asemenea, afectate de această interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, precizează tribunalul în hotărâre. Câteva zeci de municipalităţi sunt vizate, astfel, de această măsură, potrivit unei liste publicate în această hotărâre.

Varianta indiană

Articolul continuă după reclamă

Situaţia a scăpat de sub control în Catalonia, de mai multe zile, iar nivelul ratei incidenţei în ultimele 14 zile a crescut la 1.107 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit ultimelor date oficiale, publicate joi. Situaţia este deosebit de alarmantă în rândul persoanelor celor mai tinere, care nu au fost eligibile să se vaccineze până de curând.

Pe acelaşi subiect

În această categorie de vârstă - de 20-29 de ani -, rata incidenţei a depăşit săptămâna trecută 3.000 de cazuri la 100.000 de locuitori. Măsuri sanitare s-au multiplicat - începând de luni -, în vederea unei opriri a transmiterii noului coronavirus în această regiune din nord-estul ţării. Autorităţile locale au decis deja să oprească toate activităţile nocturne începând de la ora locală 0.30 (1.30, ora României) şi să limiteze reuniunile la zece persoane, atât în spaţiile publice, cât şi în spaţiile private.

În regiunea vecină Valencia, la sud, justiţia a autorizat luni implementarea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii între orele locale 1.00 şi 6.00 în 32 de oraşe, inclusiv în oraşul Valencia, şi să limiteze reuniunile la zece persoane în întreaga regiune. Navarra intenţionează să facă aceleaşi demersuri luni, la Tribunalul Superior al Justiţiei din această regiune situată în nordul Spaniei.

500 de cazuri la 100.000 de locuitori

Catalonia este cea mai afectată regiune de această ”explozie” a numărului îmbolnăvirilor, însă nicio regiune nu este cruţată, iar rata incidenţei în Spania a depăşit joi pragul de 500 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile - cu o medie de 501 -, un nivel de cinci ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni (92), ceea ce oferă o idee despre viteza cu care se propagă noul coronavirus.

În Spania, impactul acestui val de contagiune rămâne, pentru moment, limitat atât în ceea ce priveşte gradul ocupării spitalelor, care creşte ”înmod lent”, cât şi al mortalităţii, care nu creşte, din cauza progreselor din campania de vaccinare, a anunţat luni epidemiologul-şef de la Ministerul Sănătăţii, Fernando Simón. Potrivit ultimelor date de la Ministerul spaniol al Sănătăţii, difuzate joi, 60,6% dintre cei aproximativ 47 de milioane de spanioli au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin anticovid, iar 48,4% au fost vaccinaţi complet împotriva covid-19.

Spre deosebire de alte state membre ale Uniunii Europene (UE) - care au deschis în urmă cu mai multe săptămâni vaccinarea adulţilor tineri şi adolescenţilor -, Spania aplică un sistem destul de rigid, care a început în iarnă cu persoanele în vârstă de peste 80 de ani şi care a ajuns treptat la categoria de vârstă de 30-39 de ani. Însă, odată cu venirea verii şi a vacanţei, petrecerile studenţilor în baruri, în discoteci şi în apartamente se multiplică, iar purtarea măştii nu este obligatorie - în aer liber - de la 26 iunie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Justiţia spaniolă autorizează reimpunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în Catalonia