Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis, după summitul NATO: Deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică pentru a sprijini România

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles. La reuniune, liderii aliaţi au decis asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic şi militar al Alianţei, precum şi de actor cu proiecţie la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecţie strategică NATO 2030.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 14.06.2021, 19:23

Klaus Iohannis, la Summitul NATO
Klaus Iohannis, la Summitul NATO

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

Am participat astăzi la un Summit NATO cu valențe simbolice, politice majore pentru viitorul alianței.

Deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României. Prin rezultatele obținute ne-am atins obiectivele fixate pentru acest summit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atingerea acestor obiective este datorată și interacțiunii României cu ceilalți aliați, precum și valorificării formatelor regionale de dialog și cooperare. Mă refer aici la summitul de la București, numit B9, la care au participat presedintele Biden, care și astăzi, in discursul său, s-a exprimat apreciativ la adresa formatului și a summitului.

Concret, rezultatele summitului sunt următoarele:

În primul rând, am decis astăzi să consolidăm posturii NATO de descurajare și apărare. Am evidențiat în acest sens că apărarea colectivă rămâne apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a NATO. 

Alături de ceilalți lideri aliați, am salutat progresele notabile în asigurarea unei posturi credibile și eficiente și am încurajat continuarea eforturilor în acest sens.

Am informat aliatii despre înfiintarea centrului de rezilienta în Romania, e privita cu mult interes, salutata in declaratia finala a summit-ului.

Am evidențiat, si este menționat in documentele summitului, comportamentul agresiv și destabilizator al Rusiei fată de aliatii și partenerii nostri din vecinătate. Situația de securitate din zona Mării Negre rămane preocupantă, iar masarea recentă a trupelor la granița cu Ucraina și in Crimeea ocupata ilegală reprezintă încă o dovadă în acest sens.

Parteneriatul cu UE e foarte important, trebuie să fie tot mai solid și am subliniat necesitatea continuării dialogului și a cooperării în deplină complementaritate.

Mesajul meu este reflectat în declarația finala a summitului. Împreună pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova.

Summitul a reafirmat validitatea politicii ușilor deschise, pe care România o susține în mod tradițional, precum și dreptul statelor asiprante de a-și decide singure obiectivele de politică externă.

Întrebare: Discuția separată cu Joe Biden

Am avut două discuţii scurte cu preşedintele Biden. Prima a fost chiar la început unde împreună cu preşedintele Duda am ţinut să îl salutăm pe preşedintele Biden, să ne exprimăm mulţumirea faţă de prezenţa domniei sale în Summitul B9. A fost o prezenţă consistentă, a avut un discurs foarte solid, vă amintiţi cu siguranţă. Evident am dorit să ne asigurăm că în continuare avem în continuare un parteriat strategic foarte solid şi că avem întreaga atenţie a parteneriatului strategic SUA pentru flancul estic.

Preşedintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit şi foarte mult pentru a sprijini România şi Polonia, pentru a îmbunătăţi această relaţie.

În cea de-a doua tot scurtă discuţie pe care am avut-o cu preşedintele Biden spre finalul Summitului, l-am invitat în România, i-am spus că îmi doresc să continuîm discuţia foarte bună pe care am început-o. În 2015 am avut prima întâlnire, atunci a fost vicepreşedintele Biden şi că îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite Unite ale Americii. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire şi m-a asigurat încă o dată de faptul că este foarte dedicat acestui parteneriat.

Întrebare: Despre declarația lui Vladimir Putin vizavi de o discuție cu Biden pe tema scutului de la Deveselu

Acest scut e de multe ori adus în discuție de Rusia. E binevenită discuția pentru a reitera că acest scut este pur defensiv. Are doar rol defensiv. Noi nu  itenționăm să atacăm pe nimeni cu acest scut, însă suntem foarte hotărâți să apărăm națiunile noastre și de aceea am acceptat la vremea respectivă, instalarea unei componente ale acestui scut și în România.

Întrebare: Cum discută România cu Rusia

Noi discutăm toate aceste chestiuni în formatele din care suntem parte, pentru că așa este corect.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Klaus Iohannis, după summitul NATO: Deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică pentru a sprijini România