Kremlin: Nu vom discuta niciodată cu Kaja Kallas. Liderii europeni slabi nu vor putea să i se opună lui Trump
Kremlinul critică dur liderii europeni, pe care îi consideră prea slabi pentru a se opune președintelui american Donald Trump sau schimbărilor importante din lume. El susține că actualii politicieni din Europa sunt rezultatul standardelor duble și al ipocriziei și că nu pot rezista presiunilor lui Trump. De asemenea, Kremlinul a anunțat că nu va discuta niciodată cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, până când aceasta nu își va încheia mandatul, și a sugerat că nici Washingtonul nu ar avea astfel de discuții cu ea
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat duminica aceasta că actualii politicieni europeni, pe care îi consideră slabi, nu vor putea să se opună preşedintelui american Donald Trump sau schimbărilor importante care au loc în lume. "Sunt incapabili să reziste presiunilor lui Trump", a transmis Peskov, la televiziunea rusă, potrivit EFE.
El a subliniat că "schimbările dramatice" care au loc în ultima vreme sunt o consecinţă a "standardelor duble" şi a "ipocriziei" care "au predominat în Europa timp de multe decenii". "Din păcate, acestea sunt produsul generaţiei slabe de politicieni aflaţi acum la putere în Europa", a remarcat el.
Pentru a da un exemplu, el a menţionat reacţia europenilor atunci când Trump a făcut publică săptămâna aceasta, la Forumul de la Davos, din Elveţia, conversaţia sa cu preşedintele francez Emmanuel Macron. "Foarte interesant. Toţi europenii s-au enervat pur şi simplu (...). Dar când Macron a făcut publică conversaţia cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, nimeni nu s-a mai enervat", a remarcat el.
Kremlin: Noi nu vom discuta niciodată nimic cu Kaja Kallas şi nici americanii
Kremlinul a mai declarat că Rusia nu va discuta niciodată nimic cu şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi că va aştepta până când aceasta îşi va încheia mandatul, potrivit Reuters, care citează Interfax. "Cum poţi discuta orice cu Kaja Kallas? Noi nu vom discuta niciodată nimic cu ea şi nici americanii nu vor discuta nimic cu ea, iar asta este evident. Ce putem face? Trebuie doar să aşteptăm până când pleacă", i-a declarat Peskov reporterului Pavel Zarubin, de la televiziunea de stat rusă.
Peskov a recunoscut, de asemenea, că metodele folosite de Trump nu corespund "în întregime" cu ordinea multipolară pe care Rusia o promovează de ani de zile, deoarece liderului american îi place să impună legea celui mai puternic şi se aşteaptă ca adversarii săi să "îşi plece capetele", lucru pe care Rusia nu are nicio intenţie să-l facă.
"Trump este un politician experimentat care îşi clădeşte abordarea pe principiile lumii afacerilor, o lume dură şi nemiloasă. Şi îşi apără interesele, desigur, în primul rând interesele ţării sale", a declarat el.
Tot potrivit Reuters, Kremlinul a mai anunţat că armata rusă va monitoriza atent planurile SUA privind scutul de apărare antirachetă "Domul de Aur", inclusiv în contextul dorinţei exprimate de Trump de a dobândi Groenlanda. "Ce fel de scut va fi? Împotriva cărui tip de ameninţări va fi conceput? Nu am nicio îndoială că armata noastră va monitoriza îndeaproape şi va analiza aceste planuri", a declarat Peskov.
Putin, care nu a criticat public acţiunile Casei Albe în Venezuela, Iran sau Groenlanda, nu a răspuns încă invitaţiei de a se alătura Consiliului pentru Pace din Gaza, o iniţiativă promovată de Trump.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰